Alegătorii care vor accepta mită pentru votul lor în scrutinele electorale riscă să achite amenzi de pînă la zece mii de lei. Acest lucru este prevăzut de un proiect de lege, care a fost avizat pozitiv, astăzi, de Guvern. Potrivit autorilor, nu este vorba doar despre coruperea cu bani, dar și cu diferite produse sau servicii.
VERONICA MIHAILOV – MORARU, ministra Justiției: "Prin acest proiect de lege, alegătorii care vor pretinde, accepta sau primi personal sau prin mijlocitor bani, bunuri, băuturi alcoolice, produse de tutun, produse alimentare, servicii sau alte foloase în scopul exercitării drepturilor electorale în mod viciat, sau neexercitării acestor drepturi în favoarea unui concurent electoral sau în defavoarea altui concurent electoral viciat, vor fi supuși sancțiunilor contravenționale. La fel, aceste sancțiuni contravenționale vor fi majorate. În acest fel, statul ia toate măsurile necesare pentru ca să combatem fenomenul corupției electorale, dar mai ales să descurajăm".
Amenzile prevăzute în noul proiect de lege sunt de aproape patru ori mai mari decât cele actuale și variază între o mie și două mii de unități convenționale pentru persoane fără funcții publice.
În cazul persoanelor cu funcții de răspundere, amenzile pentru corupere pasivă electorală ajung și pînă la trei mii de unități convenționale, ceea ce constituie 15 mii de lei, sau pedeapsă cu închisoarea până la trei ani. Proiectul urmează să fie adoptat în viitorul apropiat de Parlament.
Amintim că în anul curent, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale. În 2025 urmează să fie organizat scrutinul parlamentar.
Exclusiv TV

