Potrivit Procuraturii Generale, în perioada 2016-2019, inculpatul a comis mai multe furturi pe teritoriul Capitalei, din diverse locații. Acesta sustrăgea portmonee, telefoane mobile, bani și alte bunuri. Părților vătămate le-a fost cauzat un prejudiciu material total de peste 350.000 lei.
Același bărbat, la data de 22 iulie 2019, intenționat, nedeţinând permis de conducere, cu încălcarea Regulamentului Circulaţiei Rutiere, fiind în stare de ebrietate narcotică, a urcat la volanul unui automobil, pe care l-a condus prin comuna Bubuieci, municipiul Chişinău. În rezultat, acesta a pierdut controlul asupra automobilului, a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit într-un gard.
Bărbatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată. Potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, bărbatul de 39 de ani, originar din Capitală, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 33 de episoade de furt și infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate narcotică, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de opt ani. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Exclusiv TV
