Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că și-a omorât chiriașul. Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat în seara zilei de 17 ianuarie curent în Capitală.
Inculpatul, care era în stare de ebrietate, i-ar fi provocat intenționat victimei sale, o persoană cu dizabilități locomotorii, mai multe lovituri de cuțin în abdomen. Ultima a fost preluată de ambulanță, însă peste câteva zile a decedat pe patul de spital. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.
Astfel, potrivit sentinței, acesta a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de nouă ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău. În contextul numeroaselor crime violente comise sub influența alcoolului, oamenii legii îndeamnă cetățenii să consume băuturi alcoolice în mod responsabil și să evite situațiile care ar putea degenera în comportamente periculoase sau ilegale.
Exclusiv TV