În ultimele zile, zeci de persoane printre care și copii au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza insolațiilor cu care s-au ales, după plimbări sub soarele arid. Chiar dacă temperaturile au scăzut din intensitate, medicii ne recomandă în continuare să evităm expunerile la soare și să ne hidratăm corespunzător.
Potrivit Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, peste 30 persoane cu insolații au solicitat ambulanța de la începutul săptămânii. Din numărul persoanelor care au avut de suferit de pe urma temperaturilor caniculare, patru erau copii. Astfel, vârsta celor care au cerut ajutorul specialiștilor a fost cuprinsă între 4 și 82 de ani.
„După evaluarea stării generale a pacienților, s-a stabilit diagnosticul prezumtiv „Insolație de gradul I și/sau II”. Menționăm, că tuturor solicitanților li s-a acordat asistența medicală urgentă la etapa de prespital, iar 23 de pacienți, inclusiv 3 copii au fost transportați la spitalele din țară pentru tratament corespunzător”, - se arată în comunicatul CNAMUP.
Potrivit specialiștilor, insolația se manifestă prin simptome precum amețeală, senzație de leșin, durere de cap sau temperatură corporală crescută. În acest context, medicii vin cu o serie de recomandări pentru a preveni astfel de stări. Evitați expunerea la soare între orele 11:00 – 18:00, purtați pălărie de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise. Evitați activitățile fizice în aer liber care necesită un consum mare de energie, aveți grijă de copii, vârstnici, persoane cu boli cronice, în special cardiace, sau cu dizabilități. Totodată, specialiștii recomandă consumul de lichide suficiente și evitarea băuturilor alcoolice, a cafelei sau a băuturilor care au un conținut ridicat de zahăr. De asemena oameni sunt îndemnați să consume fructe şi legume proaspete care conțin o cantitate mare de apă.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a păstrat codul galben de caniculă pentru sudul țării doar pentru ziua de astăzi. În restul țării este cod verde, ceea ce presupune lipsa fenomenelor meteorologice periculoase.
Exclusiv TV
