Proteste au avut loc și în Israel. Mii de bărbaţi evrei ultra-religioşi au protestat duminică împotriva încorporării lor în forțele armate ale țării. Aceștia au ieșit în stradă după ce Curtea Supremă a anulat excepția de care se bucurau.
Protestele au fost declanșate de o decizie de săptămâna trecută a Curţii Supreme de a începe înrolarea bărbaţilor ultra-religioşi pentru serviciul militar.
EL: "Sunt aici pentru a-i sprijini pe cei veniți împotriva recrutării în armată. Cred că, la fel cum avem nevoie de o armată, avem nevoie și de o armată de oameni, care studiază Tora. Ei fac multe și noi avem nevoie de Tora în țară. Cred că este o decizie proastă și încercăm să oprim asta".
Conform presei locale, citate de agerpres și imaginilor de pe rețelele de socializare, au existat ciocniri violente între protestatari şi poliţie la Ierusalim duminică seara.
Au fost folosiţi poliţişti călare pe cai şi un tun de apă pentru a-i dispersa pe demonstranţi. Protestatarii au aruncat cu pietre şi au atacat ofiţeri de poliţie, cinci dintre demonstranţi fiind arestaţi. Între timp, forțele israeliene au continuat să avanseze în cartierul Shejaia (sEIjaia se citește) din nordul Fâșiei Gaza și s-au adâncit în vestul și centrul orașului Rafah din sud, ucigând cel puțin șase palestinieni și distrugând mai multe case, potrivit locuitorilor. Tancurile, care au reintrat în Shejaia în urmă cu patru zile, au tras obuze asupra mai multor case, prinzând familiile în interior. Prim-ministrul Netanyahu și-a reiterat poziția conform căreia victoria asupra Hamas este esențială.
BENJAMIN NETANYAHU, prim-ministrul Israelului: "Ne-am angajat să luptăm până când ne vom atinge toate obiectivele: eliminarea Hamas, returnarea tuturor ostaticilor, asigurarea că Gaza nu mai reprezintă o amenințare pentru Israel și asigurarea securității locuitorilor noștri din sud și din nord".
Între timp, în Cisiordania, un atac israelian în apropiere de Tulkarm a ucis un bărbat și a rănit alte cinci persoane, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății. Războiul dintre Israel și gruparea Hamas din Fâșia Gaza a început pe 7 octombrie 2023.
Exclusiv TV
