Șeful Biroului Interpol de la Chișinău, Viorel Țentiu va sta în arest preventiv timp de 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, la cererea procurorilor anticorupție. Țentiu este acuzat de corupere pasivă în interesul unei grupări criminale, în ancheta internațională ce investighează protecția persoanelor date în căutare internațională, contra milioane de dolari.
Șeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Țentiu, este unul dintre cei patru reținuți în ancheta ce investighează protecția persoanelor date în căutare internațională. Acesta ar fi luat mită pentru a eradica notificările roșii din sistemul Interpol. La ieșirea din sala de ședințe a instanței de judecată, cu gluga pe cap, Țentiu a refuzat să discute cu jurnaliștii.
La ședința de judecată a fost și șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin care a declarat că Viorel Țentiu este cercetat pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat. Dragalin a refuzat să dea informații despre celelalte trei persoane reținute în același dosar pentru a nu prejudicia ancheta.
VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii Anticorupție: „O să revenim, astăzi, după masă, cu un comunicat de presă, să dăm și mai multe alte detalii, despre ce putem spune la moment. La moment sunt acțiuni în desfășurare. Sunt persoane vizate pe care le-am identificat în această shemă și care încă sunt în libertate și nu au fost localizați și nu au fost reținuți. De asta, din punct de vedere al anchetei este foarte important să dăm informația publicului doar care este absolut necesară la moment. Vreau să înțelegeți că facem asta nu pentru că vrem să ascundem careva de public, dar este important ca să putem localiza toate persoanele care până la moment au fost identificate.”
Detaliile nu au întârziat să apară, într-un comunicat de presă, Procuratura Anticorupție anunță că ”la 05 iunie 2024, au fost executate percheziții în privința altei persoane, în urma cărora aceasta a fost reținută. Dintre cele 5 persoane reținute, 4 persoane au fost eliberate de către procuror, după aprecierea că nu există temei pentru aplicarea măsurii preventive, adică riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni”, se arată în mesajul instituției.
Așadar, arestul preventiv de 30 de zile a fost dispus doar pentru Viorel Țentiu care are calitate de învinuit. Avocatul acestuia, a declarat pentru presă că hotărârea va fi atacată la Curtea de Apel. Amintim că acum două zile, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, anunța despre deconspirarea unei grupări internaționale, în care ar fi implicați și 12 moldoveni, care se ocupa de ștergerea urmelor infractorilor anunțați în căutare internaționale, prin radierea notificărilor roșii, emise de serviciul Interpol. Potrivit publicației Evenimentul Zilei din România, în lista celor bănuiți s-ar regăsi şeful Inspectoratului General pentru Migraţie a Ministerului de Interne, Mihail Vodă, precum şi şeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Ţentiu. Un rol cheie, de intermediar pentru transmiterea mitei, l-ar fi avut fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog care a negat orice implicare, susținând că este victima unei campanii de denigrare politică. Un alt bănuitar fi avocatul Oleg Mîţă. Autoritățile de la Chișinău, deocamdată nu confirmă, dar nici nu infirmă cele scrise de presa de peste Prut. În același timp, redacția noastră nu a putut obține comentarii de la persoanele vizate. Acesta nu au răspuns la apeluri și mesaje.
Amintim că în dimineața zilei de 4 iunie, Procuratura Anticorupție a efectuat peste 30 de percheziții în cadrul unei anchete internaționale între Republica Moldova și Republica Franceză, cu asistența Biroului Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite. Potrivit publicației române, în cadrul acestei scheme de corupție, cel puțin 20 de infractori notorii din întreaga lume, anunțați în urmărire generală internațională, ar fi reușit să-și șteargă numele din lista Interpolului, cu ajutorul funcționarilor din Republica Moldova. Potrivit datelor oficiale ale Interpol, în prezent peste 70 de mii de persoane sunt supuse notificărilor roșii, care este o atenționare despre faptul că acest om este anunțat în căutare pentru reținere sau arestare.
Exclusiv TV

