Acasă în sânul familiei și cu bucate tradiționale preparate doar din produse autohtone. Așa vor sărbători demnitarii de stat Învierea Domnului. În timp ce unii spun că vor merge la slujba de Paști, alți declară că vor profita de zilele libere pentru întâlniri de familie.
Demnitarii de stat spun că intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, alături de familie, departe de rutina zilnică din cadrul instituțiilor de profil. Deși nu toți vor merge neapărat la slujba de Înviere, sunt mulțimiți de faptul că vor avea o zi liberă pentru a-i vedea pe cei dragi.
ALA NEMERENCO, ministra Sănătății: Cu familia. O să mă bucur că am puțin timp liber ca să îmi văd copii, nepoții, deoarece la minister avem un regim destul de intens.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: Cu soția, cu mama-soacră acasă, după care voi merge în vizită la tatăl meu ca să-i dorim multă sănătate, la cimitir la mama, anul acesta face 25 de ani de când a decedat. Acestea sunt lucurile pe care le vom face de aceste sărbători.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Acasă în familie. Este sărbătoarea familiei și tradițional mie îmi revine sarcina să merg la sfințit și o să merg la biserica mea.
Cât ține de masa de sărbătoarte, aceasta va fi una tradițională și specifică sărbătorilor pascale, bucatele urmând să fie preparate din produse autohtone, spun demnitarii.
VLADMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: Ceva strict tradițional. Soacra a mers la Piața Centrală și a cumpărat piciorușe de porc pentru răcituri. Dar, în rest, suplimentar cred că vom cumpăra evident miel tradițional și cât va fi kilogramul atât vom cumpăra de la producători autohtoni, recomand prietenos.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Deja fetele o să pregătescă masa și știți că este un ou vopsit, un ou nevopsit, bănuți și cei care se trezesc ultimii i-au bănuții. O să fie o competiție, între cine o să i-a bănuții.
ALA NEMERENCO, ministra Sănătății: - O să coaceți și pască? - Nu cred că o să am timp pentru că eu sunt la lucru până foarte târziu. Asta deși, mi-a plăcut mereu să coc cozonaci și pască.
Vorbit de masa de sărbătoare, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a îndemnat repetat populația să fie precaută și să deguste din bucate cu moderație.
ALA NEMERENCO, ministra Sănătății: Să fie foarte antenți în special pentru cei care au ținut post, să fie foarte atenți cu consumul de bucate, cantitatea lor, consumul de alcool. Și faptul că avem mai multe zile de sărbătoare în care vor fi relaxați, totodată să atragă atenția asupra intoxicațiilor, care pot să survină în urma acestor consume mai abuzive.
În ziua de luni, 6 mai a doua zi de Paște, bugetarii au parte de zi liberă. Săptămâna viitoare, bugetarii vor avea parte de patru zile libere - 9,11,12 și 13 mai, când se sărbătorește Paștele Blajinilor.
Exclusiv TV
