Ouăle vopsite sunt un simbol al sărbătorii Învierii. De aceea, în această perioadă un produs solicitat în piață este vopseaua. Experții pentru protecția consumatorilor sunt prezenți în aceste săptămâni în piețe și unitățile comerciale, pentru a se asigura că, produsele nocive pentru sănătate nu sunt vândute la fiecare colț. În aceste condiții, specialiștii amintesc că cel mai inofensiv colorant vine din produsele naturale, cum ar fi ceapă, curcuma sau vin.
Tarabele de Piața Centrală din Capitală abundă deja în vopsele pentru ouă. Comerciații propun o gamă variată de culori pentru simbolul Paștelui. Pentru a vedea cât de conforme sunt produsele plasate spre vânzare, echipa nostră de fimare a mers într-un raid cu angajații Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor. Nici nu am reușit să înaintăm bine în piață că inspectorii au identificat și primele nereguli. Aceștia au găsit mai multe pachețele cu vopsea cu termenul expirat, sau ambalaje cu vopsea dubioasă, fără etichete corespunzătoare.
În cazul în care cumpărați astfel de produse, vă puteți alege cu intoxicații grave sau alergii, atenționează specialiștii. În acest context, directorul executiv al Centrului Național pentru Protecția Consumatorului, Nicolae Olarașu, îi îndeamnă pe cumpărători să apeleze doar la comercianții autorizați, care au în vânzare colorantul însoțit de eticheta corespunzătoate, în care este enumerat conținutul produsului.
NICOLAE OLARAȘU, directorul executiv al Centrului pentru Protecția Consumatorului: "La un produs expirat evident există o legătură directă cu eventuale daune asupra sănătății. Alegem un produs alimentar, o vopsea alimentară și nu una industrială, care este destinată pentru colorarea țesăturilor și nu a ouălor pentru că prin trasabilitate, prin mod indirect ar putea ajunge spre consum uman. Totodată, trebuie să atragem atenția ca să alegem un produs cu cât mai puțini aditivi. Dacă în 2015 maximum aditivi întâlniți erau șapte, astăzi avem până la 12 aditivi. Cu cât mai puțini aditivi cu atât există riscul ca printre aceștia să regăsească și acei aditivi, care prezintă un potențial risc de cancer".
În cazul în care alegem să procurăm vopsele din comerț, nu se recomandă fierberea ouălor prea mult în apa colorată.
Un alt tip de decorare a ouălor pentru Sărbătorile Pascale, sunt aceste ambalaje din polimer, care prezintă un risc foarte mare pentru sănătate.
NICOLAE OLARAȘU, directorul executiv al Centrului pentru Protecția Consumatorului: "Întâlnim în comerț și anumite ambalaje polimerice destinate pentru a fi plasate în apă fierbinte pentru a oferi o anumită decorațiune, prin urmare această peliculă la interacțiunea cu apă fierbinte evident că degajă anumite substanțe periculoase. Această peliculă nu este alimentară prin urmare este toxică și nu trebuie să intervină în contact cu produsul alimentar".
Deși variația de coloranți în piață este mare, majoritatea gospodinelor întâlnite în stradă declară că folosesc doar produse naturale la vopsirea ouălor.
EA: "Cu coj de ceapă, nu cu vopsea. - De ce? - Pentru că este natural, iar chiar dacă se crapă sunt vopsite cu vopsea naturală, de când mă știu așa o fac".
Nu doar decorul pentru ouă este dăunător pentru sănătate, dar și cele pentru produsele de panificație cu tematica Sărbătorilor Pascale.
SERGIU LELIC, președintele Centrului Național pentru Protecția Consumatorului: "Acești aditivi care sunt utilizați suplimentar pentru a înfrumuseța acele produse conțin până la 20 de aditivi alimentari, inclusiv sub formă de acei E-uri, ori producătorul poate indica pe etichetă sub formă de E așa cum toți ne-am obișnuit sau după acea sintagmă, acea formulă chimică, iar unele din ele sunt atât de periculoase în cât ne pot pune în pericol viața și sănătatea pe termen scurt, sau mediu".
În acest an, creștinii ortodocși vor sărbători Paștele în data de 5 mai.
Exclusiv TV

