Adunarea Națională „Moldova Europeană” din 21 mai se va desfășura concomitent la Chișinău, dar și în 33 de orașe europene. Anunțul a fost făcut de secretarul general al Guvernului, Artur Mija. Astfel, în Capitală evenimentul va începe la ora 11:00 și se va finaliza cu un concert. În același timp, reprezentantul Guvernului dă asigurări că Adunarea Națională se va desfășura fără incidente, deoarece ordinea publică va fi asigurată de oamenii legii. Toate cheltuielile de organizare sunt suportate de Executiv, însă suma preconizată va fi anunțată mai târziu.
Adunarea Națională ”Moldova Europeană” planificat pentru 21 mai, va începe la ora 11.00 și va dura câteva ore. Programul evenimentului, care va fi plasat cu zilele următoare pe site-ul Moldova Europeană, este format din două părți - adresări către cetățeni și un program artistic.
Reprezentantul Guvernului avertizează că pe 21 mai, centrul capitalei va fi închis pentru circulația rutieră. În același timp, transportul public va circula în regim obișnuit în celelalte sectoare. Mai mult, pentru deținătorii de autoturisme a fost creată o hartă a parcărilor amenajate, care poate fi găsită pe situl moldovaeuropeana.md.
ARTUR MIJA, secretarul general al Guvernului: Guvernul continuă să conlucreze cu Ministerul Afacerilor Interne pentru a asigura fluidizarea traficului în această duminică, așa încât cetățenii, care doresc să ajungă la adunare să o poată face liber, neîngrădit și fără obstacole. În Chișinău transportul publica va circula în mod obișnuit, cu excepția faptului că Piața Marii Adunări Naționale va fi rezervată evenimentului. Pe 21 mai numărul de unități de transport public din Chișinău și suburbii va fi suplimentat.
Evenimentul în susținerea cursului european va cuprinde și diaspora. Moldovenii de peste hotare se vor aduna la aceeași oră în mai multe orașe din țările europene, cum ar fi Paris, Londra, Roma sau Viena.
La începutul lunii aprilie, șefa statului, Maia Sandu a anunțat că va convoca în data de 21 mai, în PMAN, Adunarea Națională „Moldova Europeană”, o adunare a cetățenilor, „în care să spunem lumii că suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi”. Președinta a îndemnat toate partidele proeuropene să se unească pentru ca Moldova să devină parte a familiei europene. În acest sens, mai multe formațiuni extraparlamentare, dar și formațiunea parlamentară Șor au anunțat că vor fi prezente la eveniment cu susținătorii lor. De altă parte, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că nu va fi prezent, duminică, în Piața Marii Adunări Naționale, calificând Adunarea drept un eveniment de partid.
Exclusiv TV
