Adunarea națională ”Moldova europeană” organizată la Chișinău în ajunul summitului politicii comunității europene din 1 iunie, a costat aproximativ cinci milioane de lei. Banii au fost cheltuiți pentru amenajarea scenei, pentru achiziții dar și campania de informare a populației. Datele au fost prezentate de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Potrivit lui Daniel Vodă, organizarea logistică și a programului cultural din cadrul adunării ”Moldova europeană” a fost în totalitate asumat de Guvern. Chiria și amenajarea scenii, sonorizrea, corturi, onorariile pentru concert, sunt doar câteva din cheltuielile suportate. De asemenea, înainte de eveniment pentru a informa corect cetățenii, au fost printate peste 10 mii de pliante și peste opt mii de postere care au fost repartizate în toate localitățile țării.
DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: ”Participanților la eveniment le-au fost repartizate peste 40 de mii de sticle de apă. Totodată organizatorii au arendat o sută de unități sanitare inclusiv pentru persoane cu dizabilități, care au fost disponibile în Piața Marii Adunări Naționale. ”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului susține că, pentru Adinarea Moldova Europeană au fost achiziționate mii de drapele ale Republicii Moldova și Uniunii Europene, care ulterior vor fi transmise primăriilor din țară.
DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: Ministerul Culturii a confecționat doumă mii de steaguri a Moldovei și UE care au fost repartizate prin intermediul Cancelariei de Stat. Aceste steaguri vor flutura cu mândrie inclusiv de sărbătorile naționale și Ziua Indfependenței.
Toate cheltuielile pentru desfășurarea adunării au fost suportate de bugetul de stat, susține Vodă.
DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: ”Suma totală conform devizului de cheltuieli, de acțiunile pe care le-am enumerat se ridică la 4,7 milioane de lei care au fost cheltuiți în procesul de organizare a evenimentului. ”
Adunarea Moldova Europeană a avut loc la 21 mai 2023, la inițiativa președintei țării, Maia Sandu. Potrivit poliției, la eveniment au participat aproximativ 80 de mii de oameni. În cadrul adunării, participanții au votat o rezoluție prin care au solicitat clasei politice modificarea Constituției prin introducerea dezideratului de aderare a țării la Uniunea Europeană.
Exclusiv TV
