După deputații din fostul partid Șor și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor merge la Curtea Constituțională pentru a cere controlul Legii cu privire la votul prin corespondență. BCS consideră că prin adoptatea acestei initiative legislative este încălcat dreptul la condiții legale de vot pentru toți alegătorii țării, indiferent unde s-ar afla aceștia.
Sesizarea privind controlul constituționalității legii privind votul prin corespondență a fost semnată de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin și socialistul, Vlad Bătrâncea. Ultimul susține că, noua lege ar încălca mai multe principii constituționale.
VLAD BATRÎNCEA, președintele fracțiunii BCS: "Considerăm că au fost încălcate principiile constituționale, având în vedere că sufragiul, scrutinul electoral din Republica Moldova este egal și liber. Toți cetățenii RM urmează să aibă aceleași condiții de votare, indiferent unde se află alegătorii – ori în Republica Moldova, ori în afara Republicii Moldova".
În opinia semnatarilor sesizării, prin adoptarea acestei legi ar fi fost încălcat un angajament al țării față de Comisia de la Veneția, dar și normele naționale care prevăd că legislația electorală nu poate fi modificată pe parcursul unui an până la alegeri. Potrivit autorilor, majoritatea parlamentară ar fi aplicat norme subiective la alegerea secțiilor de votare în care va fi aplicat votul prin corespondență.
VLAD BATRÎNCEA, președintele fracțiunii BCS: "Înțelegem că în anul 2020 în cadrul alegerilor prezidențiale, anumite în cadrul acestor secții de votare, Maia Sandu, candidata pentru funcția de președinte anume în aceste secții a obținut un rezultat între 94 și 97 de procente. Înțelegem foarte bine că au fost selectate secțiile de votare unde doamna Sandu contează să aibă sprijin majoritar al alegătorilor".
Șefa statului, Maia Sandu, a explicat anterior că, votul prin corespondență va fi introdus inițial în țările unde secțiile de votare sunt la distanțe foarte mari, iar alegătorii trebuie să parcurgă sute de km pentru a-și exercita dreptul electoral. În același timp, ea a reiterat că în acest an este vorba despre un proiect pilot, care va fi extins în următorii ani pentru țările ce se încadrează în criteriile asigurării unui vot prin corespondență transparent.
Amintim că săptămâna trecută și deputații fostului partid Șor, scos în afara legii, au contestat votul prin corespondență la Curtea Constituțională. Documentul devenit lege după promulgarea acestuia de către șefa statului, Maia Sandu, prevede că cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Statele Unite, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda vor avea posibilitatea să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie curent. Pentru a vota prin corespondență, moldovenii din țările incluse în proiectul pilot vor trebui să se înregistreze pentru această procedură și să primească confirmarea finalizării înregistrării de la Comisia Electorală Centrală. Buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau serviciilor poștale obișnuite.
Exclusiv TV
