Maia Sandu a promulgat proiectul privind votul prin corespondență

14.05.2024, 16:25
Șefa statului, Maia Sandu, a promulgat proiectul privind votul prin corespondență, lege ce a fost votată în 26 aprilie de majoritatea PAS din Parlament, în urma unei propuneri făcută de președinta țării. Procesul de vot prin corespondență a fost contestat la Curtea Constituțională de deputații neafiliați, apropiați politicianului fugar, Ilan Șor.

Documentul devenit lege prevede că cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Statele Unite, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda vor avea posibilitatea să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendumul din toamnă. Prevederile noii legi urmează să fie verificate de Curtea Constituțională în baza unei sesizări depuse de deputați neafiliați, apropiați politicianului fugar, Ilan Șor.

MARINA TAUBER, deputată independent: "Legea aceasta deja a făcut mai multe semne de întrebare: cum a fost votată, încălcarea procedurii, discriminarea diasporei. Întrebarea noastră este, vorbim politic, nu doar juridic: cum o să voteze diaspora noastră din Federația Rusă. Cum o să voteze și alți cetățeni din diaspora, de exemplu, din Italia, din Franța. În baza la care criterii, totuși, au fost ales SUA, Canada și alte țări".

Potrivit proiectului de lege, statele în care va fi implementat inițial votul prin corespondență au fost selectate pe baza criteriilor precum lipsa secțiilor de votare locale sau distanțe mari până la cea mai apropiată secție de votare, experiența anterioară în implementarea votului prin corespondență și fiabilitatea serviciilor poștale.

Noile prevederi legislative privind votul prin corespondență au fost promulgate fără a se aștepta un aviz al Comisiei de la Veneția. În același timp, șefa statului a promis că pentru alegerile parlamentare de anul viitor acest proiect va fi extins.

Pentru a vota prin corespondență, cetățenii moldoveni din țările incluse în proiectul pilot vor trebui să se înregistreze pentru această procedură și să primească confirmarea finalizării înregistrării de la Comisia Electorală Centrală. Buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau serviciilor poștale obișnuite.

Exclusiv TV