Activitatea agenților economici va fi simplificată

1.11.2023, 17:13
Activitatea agenților economici va fi simplificată. Cabinetul de miniștri a modificat 11 acte normative, care scutesc antreprenorii din Republica Moldova de mai multe obligațiuni. Printre principalele prevederi se numără anularea certificatului de conformitate pentru produse alimentare, a examenelor medicale de adaptare, care au loc la 3 luni de la angajare, dar și excluderea raportărilor despre angajați la centrele militare.

Potrivit ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, anularea mai multor acțiuni birocratice din legislație va permite agenților economici să facă economii de timp dar și de surse financiare.

DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: Antreprenorii nu vor mai raporta despre numărul de angajați la centrele militare, această informați deja este deținută de stat. Instituțiile trebuie să comunice între ele pentru a avea acestă informație și respectiv am eliminat o procedură, care de fapt este aplicată tuturor antreprenorilor și care costă bani, timp și nervi. Am eliminat certificatul de conformitate pentru sucuri, deoarece acest document nu este necesar, ținând cont că testele de inofensivitate de laborator sunt suficiente.

Totodată, va fi anulat și controlul medical „de adaptare” care este obligatoriu, după 3 luni de angajare, pentru persoanele expuse factorilor profesionali de risc.

DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: Aproximativ 48 de mii de angajați în fiecare an la prima angajare, în cazul în care aceștia utilizează calculatorul mai mult de 50 de procente din timpul de muncă, inclusiv din sistemul financiar bancar, inclusiv reprezentanții mass-media, funcționarii, cei din domeniul IT, aceste persoane trebuie să meargă după primele trei luni să treacă printr-un examen medical de adaptare, care nu mai este necesar demult. Doar această măsură costă antreprenorii cel puțin 10 milioane de lei și asta este o estimare foarte modestă.

Cabinetul de miniștri a exclus și obligativitatea însemnărilor medicului în foaia de parcurs pentru șoferii angajați, care este un document zilnic separat. Modificările aprobate fac parte din pachetul V de debirocratizare și facilitarea activității mediului de afaceri, promovat de Guvern.

Exclusiv TV