RESTRICȚII ELECTORALE PENTRU PARTIDE

31.07.2023, 20:29
Membrii partidelor politice declarate neconstituționale nu vor putea fi aleși în cadrul scrutinelor electorale pe o perioadă de 3-5 ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament. Prima formațiune vizată de noile modificări legislative este partidul Șor, declarat neconstituțional în luna iunie. Totodată, au fost înăsprite pedepsele penale pentru coruperea politică, fiind vorba de ani grei de închisoare și amenzi de aproximativ jumătate de milion de lei.