Ploile de la începutul săptămânii trecute au provocat pagube și în municipiul Chișinău

31.07.2023, 13:49
Ploile de la începutul săptămânii trecute au provocat pagube și în municipiul Chișinău. Responsabilii din cadrul Primăriei anunță că au fost evacuate peste 50 de remorci de crengi, rupte de vântul puternic. Totodată, ei trag semnale de alarmă privind starea arborilor, unii din care au o vârstă depășită, sunt uscați și prezintă pericol pentru cetățeni. În aceste condiții, oamenii sunt îndemnați să fie prudenți în următoarele zile, odată ce meteorologii anunță vreme nefavorabilă.

Cele mai multe solicitări din partea locuitorilor municipiului Chișinău privind căderile abundente de arbori sau crengi au parvenit după ploile puternice din data de 25 și 26 iulie. Au fost înregistrate și patru cazuri când arborii au cazut peste mașini. În total, muncitorii din cadrul Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi au înregistrat 76 de cereri.

TUDOR GÎRBU, administrator al Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi: ”Am avut căderi de arbori, situații de avarii. Vreau să spun că este deja o situație care trebuie să ne tragă o alarmă, fiindcă fondul forestier, arborii din orașul Chișinău sunt cu o perioadă depășită de vârsta înaintată a acestor arbori, pe care noi nu putem să-i examinăm vizual. Când te uiți, copacul parcă ar arăta sănătos, dar la momentul când cade, noi vedem că rădăcinile sunt putrede. Aici trebuie să avem o atenție deosebită către ceea ce noi astăzi avem la întreținere. Asta și facem.”

Cele mai afectate sectoare au fost Botanica, Centru și Buiucani.

TUDOR GÎRBU, administrator al Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi: ”În rezultatul acestor intervenții au fost evacuate peste 52 de rute de crengi la depozitul nostru. (09:33 - 09:50) Cel mai dificil a fost data de 25 spre 26, când au fost ploi cu vânt. Noi suntem pregătiți să intervenim în orice situație.”

Totuși, o problemă mare cu care se confruntă serviciile municipale, este lipsa forțelor de muncă pentru intervenții prompte în astfel de cazuri.

TUDOR GÎRBU, administrator al Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi: ”Noi nu dispunem de muncitori calificați în partea ce ține de defrișări. Este necesar ca persoanele angajate să știe a mânui motoferestrăul sau altceva. Solicit, dacă cineva vrea să se angajeze în cadrul întreprinderii noastre ca muncitori simpli, calificați, șoferi, tractoriși, noi asigurăm toate cele necesare și condiții bune de muncă.”

Autoritățile municipale dau asigurări că vor acționa pe cât de rapid se poate, dar le cer locuitorilor capitalei să fie atenți și să evite zonele cu mulți copaci.

ILIE CEBAN, viceprimar al Capitalei: ”Să fim foarte vigilenți în parcuri, străzi se acumulează apă. Avem arbori sau crengi care pot fi periculoase pentru locuitorii. Rog mult să fim prudenți. Intervenim acolo unde vedem că este necesar, unde există risc de inundații. Văd de dimineață că, ”Exdrupo” deja este în teren, însă rog să fim foarte activi în acest sens.”

Ploile torențiale cu grindină din 25 și 26 iulie au afectat peste 100 de localități din 10 raioane, în special pe partea de nord și centru ale republicii. De la crengi și arbori căzuți, până la deconectări de energie și distrugerea plantațiilor și locuințelor. Guvernul a anunțat că va aloca 16 milioane de lei pentru a ajuta oamenii din 74 de localități, care au avut de suferit în urma intemperiilor.

Exclusiv TV