În perioada 31 mai-1 iunie curent, două curse feroviare ce pornesc dinspre Chișinău își vor sista circulația. Anunțul a fost făcut de compania Calea Ferată a Moldovei, care a publicat graficul de circulație a trenurilor în perioada Summitului comunității poliice europene. Celelalte curse feroviare vor circula fără abateri și în regim obișuint.
Potrivit Căilor Ferate ale Moldovei, pentru o bună organizare a celui mai important eveniment găzduit de țara noastră - Summit-ul Comunității Politice Europene 2023, care se va desfășura în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, în perioada 31 mai - 1 iunie va fi sistată cursa feroviară Chișinău - Bender. Acest tren circulă în direcția locației evenimentului internațional. De asemenea, pentru aceeași perioadă va fi sisitată și circulația trenului de pe cursa Chișinău - Iași. În acelaș timp CFM informează că trenurile de pe cursele Chișinău- București și Chișinău-Ungheni va circula fără abateri, conform graficului obișnuit. Fără schimbări rămâne și cursa Chișinău- Kiev. În același timp, Calea Ferată amintește că pe data de 1 iunie va punela dispoziția participanților la summit o garnitură de tren. Distanţa de la Chişinău până în localitatea Bulboaca din raionul Anenii Noi se parcurge cu trenul în aproximativ 40 de minute. Potrivit autorităților, peste 1.000 de persoane, jurnalişti, cameramani, fotografi, ofiţeri de presă sau purtători de cuvânt, vor merge cu trenul din gara Chişinău până la complexul vitivinicol unde va avea loc summitul.
Exclusiv TV
