Prim-ministrul a prezentat soluții pentru depășirea crizei de pe Nistru

1.10.2026, 17:11
Republica Moldova a cerut ajutorul României și al altor state în depășirea crizei de pe Nistru. Este vorba despre echipe de ingineri, care să instaleze pompe ce pot capta apa de la adâncime. Trei astfel de pompe vor fi oferite de Guvern primăriei Capitalei, pentru consolidarea capacităților stației de captare de la Vadul lui Vodă. Premierul Vasile Tofan a făcut apel la unitate, declarând că nu este timpul pentru dispute pe subiectul deficitului de apă. Între timp, autoritățile fac rezerve de apă la Dubăsari, care vor fi păstrate pentru potențiale vremuri mai grele.

Nivelul scăzut al Nistrului obligă autoritățile să caute soluții tehnice pentru a menține alimentarea populației cu apă. Guvernul anunță că va transmite întreprinderii municipale „Apă-Canal Chișinău”, încă trei pompe de mare capacitate pentru priza de captare din Nistru. Pompele vor fi alocate din rezervele de stat și se adaugă celor cinci transmise în august. Mai mult de atât, premierul Vasile Tofan anunță că România și alte state ar urma să trimită echipe de ingineri pentru instalarea și conectarea acestora ca să capteze apa de la adâncime.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: „Am dat pompe, o să mai dăm. Am apelat la colegii noștri din România și din alte țări pentru a trimite echipe inginerești ca să ne ajute pentru că este și o problemă mare, inginerească. Poți să ai toate pompele din lume, dar dacă nu poți trage linii de electricitate de înaltă tensiune ca să le conectezi și să capteze apa de o manieră eficientă, mai ales că lucrăm cu tehnologii din anii 60...Noi nu vrem să lăsăm lucrurile astea la risc. Prioritatea nr.1 la moment este să ne asigurăm că avem apă.”

Tofan a explicat că nivelul apei din lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a scăzut de la 122 la 111 metri, care crează riscuri tehnologice pentru stația de acolo. El a îndemnat actori politici și factori de decizie la nivel local să nu speculeze pe subiectul apei, care este unul strategic pentru o țară.

O altă măsură adoptată de autorități a fost și acumularea unor rezerve în lacul de acumulare Dubăsari.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: „Am insistat cu administrația hidrocentralei de la Dubăsari ca în această perioadă să acumuleze apă. Să nu ne dea toată apa, adică câte 70 m3 pe care le primeau de la Novodnistrovsk, dar să înceapă să acumuleze apă, pentru că înțelegeam că la un moment dat, din lipsa ploilor, ar putea veni momentul în care debitul din Novodnistrovsk va scădea. Acum avem careva rezerve acumulate la Dubăsari. Nivelul acolo este peste media tipică și asta e una din puținele noutăți bune pe care le avem.”

Amintim că, Republica Moldova este în stare de urgență hidrologică, din cauza scăderii drastice a apei în râurile Nistru și Prut. Totodată, meteorologii au emis cod roșu de secetă pe cele două fluvii, valabil până pe 2 octombrie.

Exclusiv TV