Aportul de apă în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a ajuns la noi minime istorice, iar experții avertizează că nivelul ar putea continua să scadă. Autoritățile spun că sunt pregătite să gestioneze o eventuală criză, însă ecologiștii atrag atenția că, pe termen lung, Republica Moldova trebuie să-și diversifice sursele de apă.
Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, săptămâna trecută aportul de apă a fost de doar 19 metri cubi pe secundă, față de aproximativ 38 de metri cubi la începutul lunii august. Autoritățile își pun speranța în precipitațiile din toamnă pentru refacerea rezervelor.
În context, autoritățile municipale dau asigurări că au pregătit măsuri pentru a asigura în continuare alimentarea cu apă a Capitalei, chiar și în cazul unei scăderi semnificative a nivelului Nistrului.
„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru,” - a scris primarul Capitalei pe pagina sa de socializare.
Chiar dacă deficitul de apă de pe Nistru este îngrijorător, experții de mediu nu văd, deocamdată, riscul unei catastrofe.
ILIA TROMBIȚCHI, expert de mediu, directorul organizației Eco-TIRAS: "Mi-e greu să mă expun. Eu cred că acest risc sau amenințare nu există. Mai ales că primăria și Apă-Canal Chișinău s-au pregătit pentru așa scenarii. De aceea, cred că nu se va întâmpla nimic grav.”
Expertul de mediu, Ilia Trombițchi, susține, însă, că pe termen lung, Republica Moldova va trebui să-și diversifice resursele de apă.
ILIA TROMBIȚCHI, expert de mediu, directorul organizației Eco-TIRAS: „În plan strategic, desigur că trebuie să ne gândim cum valorificăm apa murdară din sistemul de canalizare, să utilizăm metode de curățare a acestor ape uzate ca să le putem folosi în scopuri potabile. În acest sens avem experiența bogată a Israelului. Dacă situația se va înrăutăți, va trebui să ne gândim la construcția stațiilor de desalinizare a apei, adică transformarea apei de mare, în apă potabilă. Vorbim în special de Ucraina, în sudul Basarabiei.”
În această săptămână, autoritățile Republicii Moldova urmează să aibă o nouă ședință extraordinară cu partea ucraineană, pentru a analiza evoluția situației de pe Nistru și a stabili eventualele măsuri necesare. În acest context, autoritățile îndeamnă populația, agenții economici și autoritățile locale să folosească rațional apa, să reducă pierderile din rețele și să evite consumul inutil.
Exclusiv TV

