Metodologia de examinare pentru obținerea permisului de conducere urmează să fie modificată. Agenția Servicii Publice și Ministerul Educației și Cercetării au elaborat un proiect care prevede schimbări atât la proba teoretică, cât și la cea practică. Documentul se află în etapa consultărilor publice, iar cele mai multe modificări vizează proba practică.
Potrivit ASP, chestionarul pe hârtie urmează să fie înlocuit cu unul electronic, iar durata probei practice va fi majorată. În timpul examenului vor fi evaluate mai multe abilități reale de conducere ale candidatului.
Pentru categoria B, adaptarea vitezei va deveni un criteriu important de evaluare. Totodată, urmează să fie modernizat examenul pentru motociclete și recalibrat sistemul de evaluare atât pentru proba teoretică, cât și pentru cea practică.
ASP precizează că noua metodologie este elaborată inclusiv în contextul alinierii la Directiva UE 2025/2205. Potrivit instituției, procesul ar urma să apropie treptat sistemul național de standardele europene și să faciliteze recunoașterea și preschimbarea permiselor moldovenești în UE, în limitele cadrului juridic și ale acordurilor aplicabile.
Un alt obiectiv invocat este reducerea numărului accidentelor rutiere. Conform datelor prezentate de ASP, în 2025, în Republica Moldova au murit în accidente rutiere 189 de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 80 de decese la un milion de locuitori. Media Uniunii Europene este indicată la aproximativ 43 de decese la un milion de locuitori.
asp.md

