Procedura de obținere a permisului de conducere va fi simplificată și digitalizată. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Cabinetul de Miniștri. O modificare se referă la cei care au absolvit școala auto, dar nu au reușit să obțină permisul timp de un an. De acum încolo, viitorii șoferi nu vor fi obligați să repete cursul deplin de pregătire.
Potrivit modificărilor la Regulamentul privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, admiterea la examenul auto va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. O altă modificare ține de obligativitatea repetării cursului teoretic la școlile auto, pentru cei care nu au obținut permisul timp de un an după absolvirea acestuia.
ADRIAN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: "Aici mă refer la persoanele care au absolvit cursurile de pregătire a conducătorilor auto, dar nu au reușit în decursul al 12 luni să obțină permisul de conducere.În prevederile actuale este necesar de a relua acel curs în volum deplin și parte teoretică și partea practică. În noile prevederi persoana respectivă va urma doar niște ore suplimentare de conducere practică. Astfel, vor fi admiși la examenele de obținere a permiselor de conducere".
De asemenea, a fost simplificată și procedurii de obținere a permiselor de conducere pentru alte categorii de vehicule decât cea primară.
ADRIAN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: "Persoanele, care dețin permis de conducere de categoria B - mecanică și la obținerea dreptului de a conduce un alt autovehicul de categoria C - automat, va avea dreptul să conducă și mecanică. Dar să fim foarte atenți, decizia nu are efect retroactiv."
Totodată, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1 - motociclete, cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare. Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Exclusiv TV

