Patru drone au intrat ilegal în spațiul nostru

Ieri, 13:37
Dimineață cu tensiune în nordul Republicii Moldova. Oamenii din mai multe localități au fost treziți de zgomotul aparatelor de zbor, care au intrat ilegal în spațiul nostru aerian. Ministerul Apărării anunță despre survolarea cerului de către patru drone, două dintre care au explodat la sol, una într-un sat din Florești, iar alta în zona orașului Camenca din stânga Nistrului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În această dimineață, începând cu ora 05.21 de minute și până la ora 07.45, spațiul aerian al țării noastre a fost survolat de patru drone. Oamenii din satele Cunicea, Volovița, Cernița, Vadul Rașcov, Gura Căinarului și alte localități din nordul țării au fost treziți de zgomotul aparatelor de zbor. Acestea zburau la altitudine joasă, imaginile fiind publicate de martori pe rețelele sociale.

În zona raionului Florești, o dronă a trecut de mai multe ori prin aceleași locuri. La scurt timp, una dintre drone a căzut la sol și a explodat într-un lan de porumb. Incidentul a avut loc în zona localității Cernița din raionul Florești.

Potrivit secției tehnico-explozive a Poliției, drona ar prezenta elemente specifice tipului „Gherbera”, utilizate de Federația Rusă. Este pentru prima dată când un astfel de aparat este depistat pe teritoriul țării noastre. Drona era dotată inclusiv cu o cameră de bord. Experții au stabilit că aceasta a lovit un copac, după care a căzut la sol și a explodat.

O altă dronă ar fi explodat în zona orașului Camenca, din stânga Nistrului. Ca măsură de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis până la ora 07:46. Președintele comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, constată astfel de incidente au devenit mai frecvente în ultima perioadă și spune că există temeri privind eventuale ținte din regiune.

LILIAN CARP, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică: „Aceste atacuri s-au intensificat în ultima perioadă. Ele se intensifică, mai ales în apropierea perioadei de iarnă, când Federația Rusă își intensifică și atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Noi sperăm ca să nu fie hidrocentrala de la Novodnistrovsk, pentru că ăsta ar fi un risc iminent și pentru Republica Moldova.”

De altă parte deputații din opoziție cer mai multe acțiuni din partea guvernării pentru a proteja populația de astfel de incidente.

VASILE COSTIUC, președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”: „E regretabil. Suntem în preajma unui război nedrept. Dronele ne survolează, stresează oamenii, guvernarea amplifică stresul ăsta că gata e sfârșitul lumii. Sunt drone care sunt derutate de sistemele de bruiaj, care sunt stabilite pe hotarul nostru cu Ucraina și ele zboară aiurea pe unde nimeresc".

Survolarea neautorizată a spațiului aerian a fost condamnată de ministerul Afacerilor Externe, dar și de președinta Maia Sandu. Șefa statului a menționat că războiul purtat de Rusia pune în pericol întreaga Europă. În context, președintele Parlamentului, Igor Grosu, insistă că că incidentele cu drone fac parte dintr-o strategie a Kremlinului de a provoca tensiuni și nesiguranță în țările de pe flancul estic.

IGOR GROSU, președintele parlamentului: „Eu cred că da. Și nu este vorba doar de Republica Moldova, vedeți și pe tot flancul estic. Rusia aplică aceeași strategie - nu recurge la acțiuni directe, dar survolând neautorizat spațiul aerian, provoacă tensiune, încearcă să inducă frică.”

Potrivit Ministerului Apărării, în ultimii cinci ani au fost înregistrate 81 de încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova. Din numărul total, 44 de incidente au fost înregistrate doar în anul curent. Ministerul Apărării precizează că au fost înregistrate peste 50 de survolări ilegale fără impact la sol, 17 cazuri în care obiectele au fost identificate la sol fără a provoca pagube și 13 incidente soldate cu explozii. În mai mult de 10 situații, autoritățile au fost nevoite să închidă temporar spațiul aerian din cauza riscului pentru aviația civilă. (!!!) Precizăm că și în țara vecină, România, o dronă a explodat la sol azi-dimineață. Incidentul a avut loc într-o localitate din județul Suceava, în jurul orei 06.00. Populația a fost informată despre incident prin mesaje RO-Alert.

Exclusiv TV