Încă o șansă pentru tinerii pedagogi

Ieri, 12:04
Încă o șansă pentru tinerii absolvenți de la instituțiile cu profil pedagogic. Ministerul Educației și Cercetării anunță înscrierea pentru turul 3 al concursului de repartizare în funcții didactice vacante în instituții publice de învățământ general. Candidații pot depune dosarele până pe 25 septembrie.

La concursul de repartizare a absolvenților în funcții didactice pot participa tinerii cu vârsta de până la 35 de ani. Candidații trebuie să dețină diplomă de licență sau de master în domeniul educației ori studii în alte domenii, dar au urmat modul psihopedagogic. Pot participa și tinerii care au absolvit studii peste hotare și sunt recunoscute oficial în Moldova. Dosarele pot fi depuse în perioada 17 - 25 septembrie curent, iar ordinul de repartizare va fi publicat pe 29 septembrie. Potrivit datelor oficiale, la nivel național, în acest an școlar sunt declarate vacante peste 1.300 de posturi didactice, iar ministerul Educației și Cercetării a reușit să atragă în sistem 473 de tineri specialiști, cu 9% mai mulți decât anul trecut. Chiar și așa, mulți dintre cei care au participat la concursurile anterioare, nu au ajuns să se angajeze, constată direcția educației din Capitală.

În contextul noului concurs, ministerul Educației și Cercetării a amintit în repetate rânduri despre beneficiile pe care le are un tânăr specialist. Este vorba, în primul rând, despre indemnizație de până la 375 de mii de lei în primii cinci ani de activitate.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării
„A fost recent majorată până la 300-375 de mii de lei pentru cei care merg în afara mun Chișinău și Bălți și urmează să predea la una dintre disciplinele unde avem un deficit major, unde avem deficit cronic – fizică, chimie, informatică, matematică, biologie, limba română alolingvi. Deci, tinerii care aleg să predea aceste discipline în afara celor două municipii beneficiază de 375 de mii, dacă rămân în cele două municipii beneficiază de 300 de mii de lei și dacă predau alte discipline decât acestea e 275 de mii de lei.”

De asemenea, un pedagog tânăr are o normă didactică de 75 la sută în primii cinci ani de activitate și mai primește compensații anuale de 4 mii de lei pentru procurarea materialelor și utilajelor didactice. Totodată, concediul anual pentru cadrele didactice este de 62 de zile calendaristice. În ultimii șase ani, 2.195 de absolvenți au fost angajați în sistemul educațional prin mecanismul de repartizare. Aproape 95% dintre cei angajați în anul repartizării continuă să lucreze în școlile și grădinițele din țară. Lista locurilor vacante de pedagog și condițiile de participare la concurs pot fi accesate pe site-ul ministerului Educației și Cercetării, mec.gov.md.