Pugilistul moldovean Alexandru Paraschiv a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de la Sofia! Sportivul a obținut două victorii în categoria de 65 kg, iar parcursul său s-a oprit în semifinale, unde a fost învins de ucraineanul Elvin Aliev.
Pugilistul moldovean Alexandru Paraschiv a urcat pe podium la Campionatul European de box de la Sofia. Sportivul a cucerit medalia de bronz în categoria de greutate de până la 65 de kilograme, după ce a obținut două victorii în competiție. Alexandru Paraschiv a avut un parcurs solid la Europenele de la Sofia, reușind să treacă de doi adversari înainte de a ajunge în semifinale. În penultimul act, pugilistul moldovean a fost învins de ucraineanul Elvin Aliev și s-a ales astfel cu medalia de bronz.
Moldova a mai avut trei sportivi care au încheiat competiția pe locul 5. Este vorba despre Andrei Chiriacov, la categoria 85 kg, Andrei Zaplitnîi, la 90 kg, și Daria Kozorez, la categoria +80 kg. Pe locul 9 s-au clasat alți 5 sportivi moldoveni.
La Campionatul European de la Sofia au participat 381 de boxeri din 42 de țări. Ediția din acest an a fost prima a Campionatului European Elite organizată sub egida World Boxing, organizație internațională recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic. Federația de Box din Moldova a aderat oficial la World Boxing în acest an.
Exclusiv TV
