Populație, clădiri și locuințe pe o singură hartă interactivă

Ieri, 09:40
Populația, clădirile și locuințele din țară pot fi vizualizate acum pe o singură hartă interactivă. Biroul Național de Statistică (BNS) a lansat portalul „GeoStatistica”, un instrument ce combină datele statistice cu cele spațiale pentru a oferi o imagine clară a fenomenelor socio-economice din R. Moldova.

În prima etapă, platforma pune la dispoziție datele colectate în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor 2024. Utilizatorii pot compara indicatori statistici între diferite unități teritoriale – de la regiuni de dezvoltare și raioane până la nivel de localitate – și pot descărca seturi de date pentru analize proprii. Pe parcurs, platforma va fi extinsă cu indicatori din alte domenii și noi serii temporale.

BNS precizează că portalul se va afla în regim de testare până la data de 18 octombrie. În această perioadă, cetățenii, cercetătorii și specialiștii sunt invitați să exploreze funcționalitățile și să transmită sugestii de îmbunătățire completând un chestionar online.

moldova1.md