În doar trei săptămâni, benzina s-a scumpit cu doi lei per litru, iar motorina se apropie cu pași rapizi de recordul absolut din primăvară. Autoritățile dau vina pe piața internațională, care este influențată de situația din Orientul Mijlociu. Între timp, Statele Unite și Iran continuă confruntările militare, fiind lovite mai multe petroliere.
ANRE a publicat pentru 10 septembrie, un preț plafon la stațiile de alimentare de 32 de lei și 59 de bani pentru un litru de benzină, sau cu 26 bani mai mult decât astăzi. Și motorina tinde spre recordul absolut Pentru 10 septembrie este anunțat un preț de 33 de lei și 50 de bani pentru un litru, sau cu 27 de bani mai mult decât astăzi.
Astfel, doar în doar trei săptămâni, benzina s-a scumpit cu doi lei pentru un litru, un preț similar fiind înregistrat ultima dată în vara anului 2022. În același timp, noul preț al motorinei cu doar 1,4 lei mai mic decât recordul istoric, de 34,98 de lei, înregistrat la începutul lunii aprilie. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, declara o zi mai devreme că, prețurile la pompă ar putea crește în continuare.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Finanțelor: „Ați văzut inclusiv situația din România, situația regională, parcă-parcă prețurile la țiței mai scădeau, la petrol mai scădeau, dar totuși prețul la motorină a rămas ridicat pe piața europeană și a depășit și 1.400 de euro tonă, iar zile acestea se observă din nou o creștere a prețului țițeiului, care influențează la rândul său prețurile la motorină".
Criza este generate de tensiunile dintre Statele Unite și Iran, care s-au intensificat după un nou schimb de lovituri. Astfel conflictul din Orientul Mijlociu începe să aibă efecte tot mai vizibile asupra pieței energetice. Armata americană anunță că a distrus, marți, cinci petroliere iraniene, după ce o navă militară a SUA ar fi fost vizată de două atacuri cu rachete balistice lansate de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice. Escaladarea militară a amplificat temerile privind perturbarea livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu. Astăzi, cotația petrolului Brent a depășit pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima dată din 24 iulie. De la începutul lunii august, Brent s-a scumpit cu aproximativ 25%, pe măsură ce perspectivele unei soluționări durabile a conflictului dintre SUA și Iran s-au deteriorat. Conflictul dintre SUA și Iran a început pe 28 februarie.
Exclusiv TV

