Lotul național al Republicii Moldova a încheiat Campionatul European de Para Judo cu un bilanț fără precedent: patru medalii, dintre care una de argint și trei de bronz.
Para judo-ul moldovenesc a bifat o performanță istorică la Campionatul European. Sportivii noștri au cucerit patru medalii, iar șase dintre cei zece reprezentanți ai Republicii Moldova s-au clasat în top 5 al categoriilor lor.
Ina Cernei a obținut medalia de argint în categoria J1, până la 70 de kilograme. Pentru sportivă, aceasta reprezintă prima medalie europeană din carieră. Trei medalii de bronz au fost cucerite de Oleg Krețul, în categoria J1, până la 95 de kilograme, Ion Basoc, la J1, peste 95 de kilograme, și Nicolae Bondarev, în categoria J2, până la 95 de kilograme. Și pentru Nicolae Bondarev medalia reprezintă prima sa distincție europeană. Alte două clasări foarte bune au fost obținute de Alina Condrea și Oleg Nemțan. Condrea s-a clasat pe locul 4 în categoria J1, până la 60 de kilograme, în timp ce Nemțan a ocupat poziția a 5-a la J1, până la 81 de kilograme.
Performanța este cu atât mai importantă cu cât Republica Moldova a participat pentru prima dată la un Campionat European de Para Judo cu o delegație formată din 10 sportivi, cea mai numeroasă din istoria participării țării noastre la această competiție. Cu patru medalii și șase sportivi în top 5, para judo-ul moldovenesc marchează o nouă etapă în dezvoltarea sa și confirmă progresul întregii echipe.
Exclusiv TV
