Medalii de aur pentru Moldova la Campionatul European Paralimpic de Judo

10.08.2023, 11:35
Sportivii Oleg Crețul și Ion Basoc au câștigat două medalii de aur pentru Republica Moldova la Campionatul European Paralimpic de Judo.

La competiția internațională au participat cinci sportivi moldoveni, sub îndrumarea antrenorului Vitalie Gligor. Oleg Crețul, reprezentând categoria de greutate de până la 90 kg, și Ion Basoc, luptând la categoria de +90 kg, au triumfat, clasându-se pe primul loc. Ina Cernei și Vadim Crețu au obținut locurile V, iar Oleg Nemțean - locul VII.

Campionatul European Paralimpic de Judo s-a desfășurat în perioada 8-10 august la Rotterdam, Olanda.

moldpres.md