Tariful pentru gaz urmează să fie majorat

Astăzi, 17:48
Veste proastă pentru cetățeni. Tariful pentru gaz urmează să fie majorat cu aproape 41 la sută. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat proiectul de revizuire a prețurilor ce prevede un tarif de 20,30 de lei pentru consumatorii casnici. Tariful propus este cu 63 de bani mai mic față de cel cerut de Energocom în demersul expediat ANRE acum o săptămână.

Potrivit proiectului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, tariful reglementat pentru un metru cub de gaze naturale ar urma să fie de 18,79 lei fără TVA. După aplicarea taxei pe valoare adăugată, consumatorii ar putea achita 20,30 lei pentru un metru cub de gaz. Compania de stat Energocom a cerut un preț de 20,93 lei/m³, cu TVA inclus. Conform estimărilor ANRE, majorarea tarifului este influențată în principal de creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale, care ajunge la aproximativ 598,5 euro pentru o mie de metri cubi. În calculul tarifului sunt incluse și costurile de transport și distribuție, cheltuielile legate de furnizarea gazelor, inclusiv serviciile de facturare și relația cu consumatorii, precum și marja de rentabilitate stabilită pentru furnizor. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, declară că rectificarea tarifelor la resursele energetice nu este decisă de Minister, ci de regulator, în baza metodologiei aprobate. Potrivit oficialului, Energocom a solicitat ajustarea după ce a acumulat devieri negative de aproximativ 106 milioane de lei din cauza creșterii prețurilor de achiziție pe piața internațională.

DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: „Nu a respectat metodologia de ajustare a tarifelor. În momentul în care a observat peste 1 la sută. Aceste 106 milioane din 8 miliarde sunt aproximativ 1,6%. Energocom a făcut anul trecut achizițiile de gaze pentru sezonul de încălzire 2025-2026, sezonul de iarnă. Licitațiile pentru capacitățile anuale de transport au fost recent, cred că la 1 iulie, dacă îmi aduc aminte, când Energocom a rezervat deja capacitățile pentru următorul sezon.”

În context, Dorin Junghietu insistă că această ajustare trebuie să fie făcută, în contextul evoluțiilor de pe piața internațională a gazelor naturale.

DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: „Prețurile pe bursă chiar ieri au depășit 59 de euro sau au ajuns și la 69 de euro MW. Există această volatilitate pe bursele internaționale care influențează acel 60% din costul pe care oamenii îl plătesc în factură lunar. Costul gazelor este 60%. O să trasăm sarcina ca întreprinderile din sector responsabile cu distribuția să analizeze oportunitățile de optimizare, de evaluare a costurilor.”

În prezent, populația achită 14,42 lei pentru un metru cub de gaze. Ultima ajustare a fost făcută în februarie curent, când tariful a fost redus cu peste 2 lei față de tariful anterior.

Exclusiv TV