Descinderi matinale la judecătoria Chișinău, sediul Centru. Un angajat al instanței, dar și un avocat au intrat în custodia statului, fiind bănuiți într-un dosar pornit pentru trafic de influență. Aceștia ar fi pus pe roate o schemă de mituire a magistraților pentru soluționarea problemelor judiciare ale unui agent economic. Sumele ar fi ajuns până la șase mii de euro pentru un caz.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au ajuns în această dmineață la judecătoria Chișinău, sectorul Centru. Reprezentanții structurilor de de investigații, veniți la fața locului, au refuzat să vorbească cu presa.
În același timp, serviciul de presă al CNA anunță că este vorba despre o cauză penală pornită pentru trafic de influență, fiind reținuți un avocat și un angajat al instanței de judeată.
"Potrivit materialelor cauzei, avocatul ar fi transmis angajatului instanței sume cuprinse între 4.500 și 6.000 de euro pentru fiecare caz, susținând că acesta ar avea influență asupra unor judecători din instanțe de diferite niveluri și i-ar putea determina să pronunțe hotărâri favorabile în interesul unui agent economic”, - se menționează în comunicatul CNA.
Cei doi bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de urmărire penală al CNA. Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării altor persoane care ar putea fi implicate în schemă. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.
Exclusiv TV

