Rezultate finale BAC: Numărul mediilor de 10 a crescut

Astăzi, 16:37
Contestarea notelor din sesiunea de bacalaureat a ajutat peste 250 de candidați să promoveze examenele și a crescut numărul liceenilor cu zece pe linie. Ministerul Educației și Cercetării anunță că în acest an au fost depuse peste 11 mii de contestații, doar aproximativ 13 la sută dintre acestea fiind urmate de o corectare a notei.

Ministerul Educației și Cercetării a făcut publice rezultatele finale de la sesiunea de bacalaureat din acest an. În rezultatul verificării repetate a testelor, numărul absolvenților care au încheiat examenul național de bacalaureat cu media generală 10 a crescut de la 85 la 114. Totodată, încă 258 de candidați au promovat examenul, iar rata totală de promovare a ajuns la 76,81%, fiind în creștere pentru al treilea an consecutiv.

DAN PERCIUN, ministrul demisionar al Educației: "În total am avut în jur de 11375 de contestații, un număr semnificativ, dar și datorat faptului că nu mai penalizăm pe nimeni pentru decizia de a contesta. Toți elevii pot încerca să verifice, ca urmare a contestației dacă le vor crește notele".

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, constată că, numărul notelor reevaluate a fost mic în comparație cu cel al contestațiilor depuse.

DAN PERCIUN, ministrul demisionar al Educației: "Doar în mai puțin de 13 la sută dintre cazuri au urmat și revizuiri ale punctajului. Pe de o parte asta înseamnă că totuși procesul de evaluare din prima a fost unul obiectiv, însă prin procedura de contestare au fost, totuși, majorate 1420 de note. Noi monitorizăm fiecare evaluator, câte contestații au fost depuse pe lucrările sale și în ce măsură au fost revizuite deciziile inițiale și unde este necesar fie oferim instruiri adiționale, fie schimbăm evaluatorul de la un an la altul".

Astfel, dintre cei 18 437 de candidați admiși la sesiunea de bază, 14 162 au promovat examenul național de bacalaureat. Dintre aceștia, 10.991 sunt absolvenți ai liceelor, 2.311 provin din colegii și centre de excelență, 129 - candidați din universități, 331 sunt înscriși în regim de externat, iar 400 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.

Ministerul Educației și Cercetării anunță că, în perioada 13-20 iulie 2026 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat. Rezultatele preliminare vor fi afișate în centrele de bacalaureat la 23 iulie, iar rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la 28 iulie 2026. De asemenea, în perioada 7-10 iulie se va desfășura și sesiunea suplimentare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului.

Exclusiv TV