Secretara de stat a ministerului Agriculturii și Industrie Alimentară, Tatiana Nistorică, a fost reținută de Centrul Național Anticorupție la nici cinci luni de la numirea sa în funcție. Funcționara ar fi pretins bani pentru a influența decizia privind reluarea importuli de furaje din Ucraina. De asemenea, în custodia CNA a intrat și un reprezentant al companiei, care intenționa să aducă în țară hrana pentru animale.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au descins, astăzi, cu percheziții la ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, vizată fiind secretara de stat, Tatiana Nistorică.
„Potrivit materialelor acumulate, reprezentantul agentului economic ar fi transmis mijloace bănești secretarului de stat pentru ca acesta să influențeze persoane cu funcții de răspundere din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în vederea reluării permisiunii de import al furajelor pentru păsări și animale din Ucraina. Anterior, procedura de import fusese suspendată de ANSA în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor efectuate", - se arată în comunicatul CNA.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a interzis oficial importul de furaje combinate pentru păsări din Ucraina la data de 9 ianuarie curent. Motivul interdicției a fost depistarea metronidazolului în loturile de import. Metronidazolul este un antibiotic cu spectru larg, a cărui utilizare este strict interzisă atât în Republica Moldova, cât și în Uniunea Europeană și Ucraina, pentru animalele destinate consumului uman. Substanța interzisă a fost confirmată de laboratoare inclusiv în serul sanguin al păsărilorși în ouăle destinate consumului de la fermele autohtone care au folosit acele furaje ucrainene. Din cauza acestei contaminări, autoritățile din Republica Moldova au fost nevoite să nimicească peste 110.000 de păsări și să retragă loturi masive de ouă de pe piață pentru a proteja consumatorii. Tatiana Nistorică a fost surprinsă de presă pe coridoarele ministerului Agriculturii chiar în timpul perchezițiilor. Aceasta a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții și la alte adrese, în scopul acumulării și consolidării probatoriului. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale. Amintim că, Tatiana Nistorică a fost numită în funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare la data de 11 februarie 2026, decizia fiind aprobată în cadrul ședinței de Guvern.
Exclusiv TV
