Fermierii amenință că vor relua protestele

Astăzi, 13:19
Fermierii amenință că vor relua protestele dacă până la finele săptămânii Guvernul nu va veni cu o poziție clară la subiectul taxei pe valoare adăugată în domeniul agricol. Ei cer un răspuns franc dacă se va renunța sau nu la creșterea TVA în ramură.

Potrivit Asociației ”Forța Fermierilor” amintește că, protestele din 24-25 iunie au fost suspendate cu condiția că cel târziu până pe 30 iunie reprezentanții guvernării vor veni cu o poziție definitivă pe subiectul cotei TVA în agricultură. Organizația menționează că a avut discuții pe marginea proiectului de politică bugetar – fiscală atât cu reprezentanții Guvernului, cât și cu ai Parlamentului.

"Cu părere de rău, suntem nevoiți să constatăm că pănâ în prezent fermierii așa și nu au auzit poziția publică a demnitarilor-factori de decizie pe aceasta problema de importanță majoră. Agricultorii cer un răspuns franc de la guvernare, dacă această renunță la creșterea poverii fiscale în sectorul agrar, care ar avea un impact dezastruos imediat pentru sute de agenți economici micro, mici și mijlocii din ramura agricolă", - se menționează într-o declarație a Asociației Forța Fermierilor.

Organizația nu se declară nemulțumită de afirmațiile Guvernului că proiectul de politică bugetar – fiscală urmează să fie consultat repetat.

”În acest context, agricultorii din mai multe raioane cer ca pănă la finele săptămânii să fie clară poziția oficială a guvernării pe subiectul cotei TVA în domeniul agricol. În cazul lipsei acestei poziției sau insistenței continuă pe întroducerea cotei standard la producția agricolă, fermierii, chiar dacă s-a început procesul de recoltare, își rezervă dreptul la reluarea protestelor masive în diferite forme", - avertizează producătorii agricoli.

Săptămâna trecută, premierul Alexandru Munteanu, a menționat că, autoritățile vor analiza toate sugestiile propuse la etapa consultărilor publice pentru a identifica cele mai bune soluții. În același timp, șeful Guvernului a accentuat că, direcția reformei nu se va schimba.

Exclusiv TV