După scandalul de la MoldATSA, autoritățile anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat. Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată în două entități, iar viitorii șefi ai companiilor de stat vor putea fi numiți doar cu avizul obligatoriu al SIS și CNA. Măsurile au fost prezentate de președinta Maia Sandu, care promite un control mai strict asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici.
Președinta țării, Maia Sandu, a declarat că Agenția Proprietății Publice va fi împărțită în două entități. Una va gestiona întreprinderile și companiile în care statul este acționar, iar cealaltă va administra patrimoniul public, precum terenurile, clădirile și alte active ale statului. Guvernul a decis deja că Agenția Proprietății Publice va trece în subordinea directă a ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
EUGENIU OSMOCHESCU, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Există deja o listă de triaj a companiilor care sunt pasibile privatizării, care sunt pasibile lichidării sau reorganizării. Vom revizui lista în cauză, care apropo, este publică pe site-ul APP-ului. Ferma mea convingere este că trebuie să ne mișcăm cu pași rapizi în lichidarea companiilor care nu sunt performante, privatizarea companiilor care sunt bancabile, astfel încât sectorul privat să poată gestiona mult mai bine decât statul anumite întreprinderi care, bineînțeles că vor deveni private și nu ale statului.”
De asemenea, urmează să fie înăsprite și condițiile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din întreprinderile de stat.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „În mod prioritar trebuie regândit modul în care sunt numite persoanele în funcții cheie. Trebuie să devină obligatoriu avizul SIS și CNA. Trebuie verificate toate informațiile despre experiențele anterioare și trebuie obținute recomandări de la angajatorii precedenți".
Președinta a cerut și un control de urgență la toate întreprinderile de stat. Vor fi verificate salariile, achizițiile și modul în care sunt gestionați banii publici. Totodată, companiile vor fi obligate să publice periodic rapoartele financiare și de audit. Șefa statului a cerut verificări riguroase în toate cazurile în care există suspiciuni de abuz și a insistat ca persoanele responsabile să fie trase la răspundere.
Premierul Alexandru Munteanu a cerut miniștrilor să efectueze o revizuire amplă a modului în care sunt desemnați și remunerați membrii consiliilor de administrație din întreprinderile de stat, subliniind necesitatea transparenței și a profesionalismului în aceste funcții.
Propunerile au fost prezentate după scandalul de la MoldATSA, unde au fost semnalate salarii și sporuri ridicate, angajări fără concurs, posibile conflicte de interese și alte nereguli privind administrarea banilor publici.
Exclusiv TV
