Salariile demnitarilor de stat ar putea crește

Astăzi, 13:30
Salariile demnitarilor de stat ar putea crește spectaculos din această toamnă. Proiectul noii legi a salarizării prevede majorări de până la peste 200% pentru președintele țării, prim-ministru și președintele Parlamentului, în timp ce pentru celelalte categorii de bugetari sunt propuse creșteri între 10 și 30%. Anunțul a împărțit opinia publică. În timp ce unii locuitori ai țării cred că, un demnitar de stat trebuie să fie bine plătit, alții cer guvernării să se întoarcă cu fața la cei sărmani.

Majorările sunt prevăzute în proiectul noii legi a salarizării, aprobat de Guvern și transmis Parlamentului pentru examinare.

„Cele mai mari creșteri sunt prevăzute pentru președintele țării, prim-ministru și președintele Parlamentului. Salariul de bază pentru cele trei poziții ar urma să crească de la 21 de mii de lei la peste 65 de mii de lei brut, adică de peste trei ori mai mult decât în prezent. Și vicepreședintele Parlamentului ar urma să beneficieze de o majorare importantă, de la puțin peste 20 de mii de lei la aproape 55 de mii de lei. În cazul președinților comisiilor parlamentare, secretarilor acestora și membrilor Biroului permanent, salariul de bază ar urma să crească de la aproape 20 de mii la peste 52 de mii 700 de lei. Totodată, deputații ar urma să primească un salariu de bază de aproape 46 de mii de lei, față de 19.516 lei în prezent, ceea ce înseamnă o majorare de 136%”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, precizează însă că majorarea salariilor deputaților va fi însoțită de eliminarea mai multor indemnizații și sporuri de care aceștia beneficiază în prezent.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „E adevărat că în cazul deputaților se vor lua acele sporuri, indemnizații pentru asistent și va fi trecut în salariu. Deci deputatul va fi lipsit de asistent și va trebui singur să se descurce. – Cât era indemnizația de asistent? – 12 mii dacă nu mai mult, pentru că eu de vreo patru ani nu am asistent. Acolo mai sunt și alte indemnizații, de transport și altele, dar ele o să fie incluse deja în salariu".

Proiectul a stârnit însă reacții împărțite în rândul cetățenilor. În timp ce unii spun că demnitarii ar trebui remunerați corespunzător, majoritatea celor cu care am discutat consideră că prioritatea ar trebui să fie majorarea salariilor pentru oamenii de rând.

EL: „Eu sunt de acord să le crească salariile, dar să le crească și lefurile oamenilor. La ei cred că și așa e destul de normal. Le ajunge, eu cred. Dar oamenii au câte 7,8, 9 mii de lei pe lună. Asta nu e serios. Asta nu-i frumos. Omul lucrează toată luna și el vine și plătește gazda, mâncarea, lumina și el rămâne doar cu munca. De asta și pleacă lumea din țară. Asta nu-i corect și nu-i frumos.”

Unii consideră că cei care conduc țara trebuie să fie plătiți mai bine, având în vedere responsabilitatea funcției. Totuși, ei spun că diferențele dintre salariile demnitarilor și veniturile cetățenilor nu ar trebui să fie atât de mari.

Noua lege a salarizării nu vizează doar demnitarii de stat. Începând cu 1 septembrie, ar urma să crească remunerațiile tuturor salariaților plățiți de la bugetul de stat. În cazul acestor categorii, majorările vor fi mai modeste, între 10 și 30% și vizează peste 170 de mii de persoane.

Întrebată despre majorările salariale propuse pentru demnitarii de stat, președinta Maia Sandu a declarat că noua lege a salarizării a fost elaborată de o echipă de experți, cu sprijinul Băncii Mondiale, iar scopul reformei este de a corecta dezechilibrele din actualul sistem de salarizare.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „Acesta este salariul brut. Formula propusă de ministerul Finanțelor. Astăzi un șef de direcție într-o instituție are salariul mai mare decât președintele țării, decât al prim-ministrului și al președintele Parlamentului. Nu este o situație corectă. Asta a fost propunerea experților, pe ierarhie, cum ar trebui să fie legea salarizării și acum înțeleg că există consultații.”

Potrivit ministrului Finanțelor, reforma fiscală este condiția pentru majorarea lefurilor, deoarece statul nu poate susține creșteri salariale din datorii.

ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul Finanțelor: „Pe ce vreau să insist – fără o reformă fiscală, nu vom putea vorbi despre majorări și venituri mai mari pentru majoritatea cetățenilor. Asta trebuie să înțelegem, pentru că suntem acum la o limită a datoriei, iar majorări pe datorie nu putem admite pentru că asta ar însemna să ne facem mult mai mult rău".

Guvernul planifică să pună în aplicare prevederile noii legi a salarizării din 1 septembrie curent.

Exclusiv TV