16 ani după gratii, pentru trafic

Ieri, 17:16
O moldoveancă de 50 de ani, originară din Cantemir, va petrece următorii 16 ani în închisoare după ce a fost găsită vinovată de contribuțile la exploatarea sexuală a patru tinere, dintre care una minoră. Fetele au fost traficate în Grecia, unde au ajuns să deservească până la 80 de clienți pe zi. Salvarea acestora se datorează unui apel telefonic pe care una dintre victima a reușit să-l dea mamei sale. Sentința vine după șase ani în care dosarul s-a aflat în instanță.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, dosarul penal care vizează femeia din Cantemir a fost trimis în judecată în anul 2020. Aceasta este învinuită că a contribuit la exploatarea sexuală a patru tinere în Atena, între anii 2016 și 2019. Femeia făcea parte dintr-o grupare criminală internațională și avut rolul de monitorizare a fetelor angajate în bordeluri. Cele patru tinere, inclusiv o adolescentă, au fost recrutate în diferite perioade.

În capitala elenă, responsabilii din grupul infracțional le-au cumpărat vestimentație, inclusiv lenjerie intimă, după care le-au determinat să presteze servicii sexuale în două ture. Ancheta a stabilit că una dintre victime a fost impusă să deservească și 80 de clienți pe zi. Tânăra a ajuns pe masa de operație din cauza complicațiilor, iar în consecință a rămas infertilă. Mai mult, pentru că expirase trei luni în care se putea afla în Gercia cu pașaport moldovenesc, victima a fost impusă să se mărite fictiv cu un grec, pentru a putea rămâne în continuare la Atena. Deși își doreau să revină în Moldova, nu o puteau face, deoarece erau sub monitorizare non-stop.

Totuși, una dintre cele patru tinere a reușit să-I sune mamei sale și să ceară ajutor, cazul fiind preluat de structurile de drept. Această fată a fost torturată și ținută în captivitate după sunet, iar o adolescentă de la noi din țară a fost transportată într-un alt oraș, unde a fost ascunsă.

Capul grupului infracțional originar din Albania, care patrona în Atena exploatarea sexuală a victimelor din Moldova, a fost condamnat de autoritățile elene, la 16 ani închisoare. În țara noastră, împreună cu femeia din Cantemir pe banca acuzaților a ajuns și un bărbat originar tot din sudul țării. Acesta avea rolul de recrutor. El își găsea victimele prin metoda ”love boy”, adică se declara amorezat de tânără și o ademenea în Grecia, unde ulterior o preda rețelei de traficanți. Instanța de judecată din Moldova a refuzat să-l condamne la închisoare, deoarece bărbatul a ispășit o pedeasă de 5 ani și 10 luni la Atena, fiind declarat organizator și autor al infracțiunii de trafic. Procurorii moldoveni nu sunt de acord cu decizia de judecată, cerând 20 de ani de închisoare pentru traficant. Astfel, decizia urmează să fie contestată de către procurori la Curtea de Apel Centru.

Exclusiv TV