Inteligența artificială deschide o nouă eră. De această dată în administrarea afacerilor. O cafenea din Suedia este gestionată de un sistem de AI, numit „Mona”. Proiectul este bazat pe modelul Google Gemini și face parte dintr-un experiment realizat de startup-ul american Andon Labs. Potrivit companiei, scopul proiectului este să testeze modul în care inteligența artificială poate administra o afacere reală și de a înțelege ce probleme apar când AI angajează și conduce oameni.
Câteva mese ornate cu plante, pereți gri, un decor minimalist și o tejghea. Așa arată cafeneaua din Stockholm, condusă de un sistem de inteligență artificială, după un test similar realizat anterior în San Francisco. De această dată, cercetătorii au dorit să observe cum se descurcă sistemul într-un mediu european, marcat de reguli birocratice mai stricte. Mona a primit control aproape complet asupra operațiunilor, inclusiv responsabilitatea de a genera profit.
În doar câteva minute de la activare, AI-ul a luat decizii importante fără intervenție umană, precum semnarea unui contract de electricitate pe trei ani. Sistemul a justificat alegerea prin criterii strict logice, selectând furnizorul care nu solicita identificare prin sistemul digital BankID, utilizat pe scară largă în Suedia. Ulterior, Mona a generat documente de siguranță la incendiu, a contactat furnizori și a depus cereri pentru autorizații necesare funcționării cafenelei. De asemenea, a gestionat procesul de recrutare.
KAJETAN GRZELCZAK, barista recrutată de AI: „A publicat anunțuri de angajare, a ținut interviuri telefonice și a luat decizii de angajare. A respins mai mulți candidați foarte bine educați, de exemplu, cu titluri în doctorat, pentru că le lipsea experiența practică într-o cafenea. Mona a ajuns să angajeze doi barista, dar nu este mereu managerul perfect. Le trimite frecvent sarcini la miezul nopții, sau le cere să cumpere provizii pe propriile carduri de credit. Dar este și extrem de motivantă, numindu-i constant „cei mai buni” sau „legende”.
Cu toate acestea, performanța sa nu este lipsită de probleme. Deciziile de aprovizionare ale sistemului au ridicat, de asemenea, semne de întrebare. Mona a comandat cantități excesive de produse, inclusiv mii de șervețele, zeci de kilograme de ingrediente nefolosite și chiar ouă pentru o bucătărie care nu dispune de echipamentele necesare. Reprezentanții Andon Labs susțin că astfel de situații fac parte din procesul de testare și oferă informații valoroase despre limitele actuale ale inteligenței artificiale. Experimentul continuă să fie monitorizat îndeaproape, iar rezultatele sale ar putea influența modul în care AI-ul va fi integrat în mediul de afaceri în viitor.
Exclusiv TV
