Patru oameni și-au pierdut viața după ce un avion s-a prăbușit imediat după decolare. Imaginile de la fața locului arată prăbușirea aeronavei și momentul impactului devastator, care a transformat aparatul de zbor într-un morman de fiare și praf.
Accidentul aviatic s-a produs în Puebla, Mexic. Potrivit autorităților mexiacane, în avion se aflau patru persoane. Trei au decedat în momentul impactului, iar o a patra persoană a fost în stare gravă, dar a murit în timp ce era transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Agenția Federală de Aviație Civilă a deschis o investigație privind prăbușirea avionului.
Autoritățile au anunțat într-un comunicat că aparatul de zbor a pierdut legătura cu controlul traficului aerian la doar câteva minute după decolare. S-au activat urgent operațiunile de căutare și salvare, în urma cărora a fost localizat aparatul de zbor prăbușit. Primele informații din presa locală indică faptul că avionul ar putea proveni de la o școală de pilotaj. Autoritățile nu au dezvăluit încă identitatea victimelor, în timp ce ancheta pentru stabilirea cauzelor accidentului este în plină desfășurare.
Exclusiv TV
