Un avion cu sute de persoane la bord s-a prăbușit în India

12.06.2025, 17:29
Tragedie în India. Un avion cu peste două sute de persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă rezidențială de lângă orașul Ahmedabad, din vestul Indiei. Deocamdată au fost raportați 133 de morți, cadavrele fiind recuperate de către salvatori. Precizăm că în momentul impactului, aeronava a explodat, aterizând peste un cămin pentru medici. La bordul aeronavei se aflau 169 de cetățeni indieni și 60 europeni. Presa internațională scrie că nu există supraviețuitori. Vă atenționăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional.

La mai puțin de un minut de la decolare, avionul Air India cu 242 de persoane la bord a început să piardă din altitudine, după care s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, peste un cămin de medici. În momentul impactului, aeronava a explodat.

Aeronava se îndrepta spre aeroportul Gatwick din Londra, în Marea Britanie. La bord se aflau 12 membri ai echipajului, 217 pasageri adulți, 11 copii și 2 bebeluși. Dintre aceștia, 169 erau cetățeni indieni, 53 britanici, șapte portughezi și unui canadiar, precizează compania Air India. Deocamdată, au fost identificați 133 de morți, iar operațiunea de salvare continuă, însă în zonă nu există semne de supraviețuire, anunță echipele de salvare citate de presa internațională.

Peste 100 de cadavre, majoritatea carbonizate, au fost transportate la spitalul local pentru autopsie, a declarat poliția locală. Printre victime sunt și persoane care se aflau în hostelul unde erau cazați medici, pe acoperișul căruia s-a prăbușit avionul. În legătură cu tragicul accident, Aeroportul Internațional din Ahmedabad a suspendat temporar toate zborurile. Cauza accidentului rămâne neclară. Conform datelor de zbor, aparatul de zbor a atins aproximativ 198 de metri înainte de a se prăbuși.

Exclusiv TV