Demisii în lanț la Inspectoratul Național pentru Investigații. Mai mulți angajați ai Direcției pentru combaterea criminalității organizate ar fi depus organizat cereri de eliberare, în formă de protest față de reținerea a doi ofițeri ai instituției într-un dosar instrumentat pe estorcare și primire de mită în valoare de 400 de mii de dolari. În același dosar, CNA a reținut și un procuror, care alături de un angajat al INI a fost plasat, astăzi, în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost emisă de judecătorul de instrucție pe fondul unui protest al demisionarilor.
Centrul Național Anticorupție a anunțat pe 30 martie despre acțiuni într-un dosar inițiat pe un caz de corupție pasivă, suma invocată în calitate de mită fiind de 400.000 de dolari pentru influențarea soluționării unui dosar penal. Primul a fost reținut fiul unui fost procuror din Capitală, suspectat de trafic de influență. A doua zi, pe același caz a fost reținut un procuror și doi ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații. Astăzi, doi dintre cei trei au fost aduși în fața instanței, unde s-a decis măsura de reprimare în privința lor.
Astfel, procurorul și un ofițer INI au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. În cazul unui alt ofițer de investigații, instanța a decis plasarea acestuia sub control judiciar. Reținerea oamenilor legii a avut consecințe și în activitatea Inspectoratului Național de Investigații. Angajații direcției pentru combaterea criminalității organizate din cadrul instituției au depus cereri de demisie incorpore, în semne de protest față de reținerea colegilor lor. Aceștia au încercat să ajungă, astăzi, la ședința de judecată, însă nu au fost lăsați de pază să intre. Astfel, ofițerii au protestat tacit afară. Între timp, subiectul a ajuns în Parlament. Socialiștii au cerut să fie chemată la raport ministra de Interne, Daniela Misail - Nichitin.
MARCEL CENUȘĂ, deputat, fracțiunea PSRM: „Solicităm de urgență audierea ministrei de Interne în urma gravelor accidente de integritate care subminează siguranța națională, dar și periclitează activitatea Ministerului de Interne. Este imperativ ca ministrul de Interne să vină și să dea explicații aici, în Parlament, vizavi de actele de corupție sistemice din cadrul MAI.”
Inițiativa, însă, nu a fost susținută de majoritatea parlamentară. În același timp, președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere o achetă justă în acest caz.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Nu cunosc detalii câte sunt și cât de serioase sunt aceste demersuri. Un lucru care îl cunosc și îl cunoașteți și d-stră, CNA împreună cu Procuratura Anticorupție, zilele trecute a comunicat despre un caz, un dosar care este în cercetare. Dacă au legătură aceste două evenimente, timpul o să ne arate.”
Nici Ministerul Afacerilor Interne nu a oferit mai multe detalii. Într-un comunicat de presă emis în această după-amiază, instituția nu confirmă, dar nici nu infirmă că angajații INI și-ar fi dat demisia. MAI formulează problema drept ”o formă de nemulțumire în rândul unor angajați”, problema fiind la controlul Inspectoratului General al Poliției. Cât ține prezența ofițerilor la instanța de judecată, ministerul declară că aceștia ar fi făcut-o în timpul lor liber.
Exclusiv TV
