Două drone de tip Shahed au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în mai puțin de 12 ore. Autoritățile au intervenit rapid, monitorizând traiectoriile aparatelor și impunând restricții temporare pentru siguranța zborurilor. Autoritatea Aeronautică Civilă a restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării pentru 15 minute, în timp ce ministerul de Externe a condamnat survolarea spațiului aerian al țării.
Prima dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova în seara zilei de 30 martie, aceasta fiind detesctată de Serviciul Operațiuni Aeriene din cadrul Armatei Naționale.
„Potrivit datelor furnizate de sistemele de supraveghere aeriană, drona a traversat frontiera de stat din direcția localității Comarivka, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Șipca, Republica Moldova. Informația a fost confirmată și de partea ucraineană. Aparatul de zbor a fost ulterior monitorizat pe teritoriul țării, fiind detectat deasupra mai multor localități, inclusiv Dubăsari și Orhei, deplasându-se spre nord la o altitudine de aproximativ 1700 de metri și o viteză estimată de circa 180 km/h”, - se menționează în comunicatul Ministerului Apărării.
Pe durata incidentului, autoritățile au acționat conform procedurilor. Din motive de siguranță, Autoritatea Aeronautică Civilă a restricționat pentru 15 minute spațiul aerian în zona de nord a țării. Drona a fost monitorizată până la ora 22:03, când a dispărut de pe radar în apropiere de Clișova, raionul Orhei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Poliția de Frontieră au fost informate despre acest caz. A doua survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova a avut loc în această dimineață, pe segmentul transnistrean.
„Conform datelor furnizate, drona de tip Shahed a traversat frontiera de stat din direcția localității Podolsk, regiunea Odesa, Ucraina, îndreptându-se spre localitatea Cobasna, raionul Rîbnița, Republica Moldova. La ora 9:13 drona a părăsit teritoriul național traversand frontiera de stat din direcția Malîi Molochis, raionul Rîbnița, spre Șerșențî, regiunea Odesa, deplasându-se spre nord. Aparatul de zbor a operat la o înălțime de până la 500m”, - se menționează în comunicatul Ministerului Apărării.
Sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale continuă monitorizarea permanentă a spațiului aerian al Republicii Moldova. Totodată, instituția cooperează cu autoritățile naționale și cu specialiști din țările vecine pentru asigurarea siguranței cetățenilor. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentele.
TATIANA BARAC, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe: „Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor fără pilot, de tip Shahed. Acest incident constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și este inacceptabil. Ministerul subliniază că astfel de acțiuni reprezintă un risc pentru securitatea cetățenilor și stabilitatea regională și reiterează necesitatea respectării stricte a dreptului internațional.”
Cetățenii sunt îndemnați să-și păstreze calmul și să se informeze doar din surse oficiale. În cazul observării unor obiecte suspecte, aceștia sunt rugați să nu se apropie, să nu le atingă și să apeleze la serviciul 112 doar după ce s-au îndepărtat la cel puțin 500 m.
Amintim că, în noapte de 17 spre 18 martie, o dronă de tip Shahed a intrat de două ori în spațiul național în zona Palanca. O zi mai devreme, o altă dronă de origine rusească – Gherani 2, cu o încărcătură explozivă de aproximativ 50 de kg a fost găsită la Tudora, fiind detonată controlat. De la începutul războiului în Ucraina pe teritoriul țării noastre au fost găsite mai multe fragmente de rachetă și drone, inclusiv cu încărcătură explozivă, care au ajuns din țara vecină. În majoritatea cazurilor s-a constatat că acestea sunt de producție rusească, ambasadorul rus agreat în Republica Moldova fiind convocat de mai multe ori pentru a i se transmite note de protest.
Exclusiv TV
