Războiul cu Iranul merge înainte

31.03.2026, 17:26
Președintele american Donald Trump a lansat noi amenințări, susținând că va ataca infrastructura energetică civilă a Iranului, dacă Teheranul nu redeschide Strâmtoarea Ormuz. Totodată, Casa Albă a insistat că negocierile cu Iranul sunt în curs și evoluează în mod pozitiv. De cealaltă parte, președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat că țara sa are propriile condiții pentru încetarea războiului.

Într-o postare pe pagina Truth Social, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a scris că Statele Unite ale Americii poartă discuții serioase cu un nou regim, mai rezonabil, pentru a pune capăt operațiunilor militare în Iran.

„S-au înregistrat progrese semnificative, însă, dacă din orice motiv nu se va ajunge în scurt timp la un acord - ceea ce probabil se va întâmpla - și dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi imediat „deschisă pentru afaceri”, ne vom încheia plăcuta „ședere” în Iran prin distrugerea și anihilarea completă a tuturor centralelor electrice, câmpurilor petroliere și a Insulei Kharg, pe care în mod intenționat nu le-am „atins” până acum”, - a scris Trump pe Truth Social.

De altă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei, a declarat că nu au loc negocieri cu SUA, lucru pe care iranienii îl repetă în fiecare zi, în ciuda afirmațiilor americanilor potrivit cărora discuțiile sunt în curs și avansează. Iranienii afirmă că are loc un schimb de mesaje prin intermediari și că sunt acum la curent cu cele 15 puncte, dar consideră că acestea sunt nerealiste. Potrivit Associated Press, Iranul a prezentat propria propunere de încetare a focului, solicitând despăgubiri de război și suveranitate asupra Strâmtorii Ormuz. Precizăm că administrația americană ar fi înaintat conducerii de la Teheran un plan în 15 puncte pentru încheierea războiului. Documentul prevede distrugerea unor instalații importante ale programului nuclear iranian, oprirea îmbogățirii uraniului și a producției de rachete balistice, precum și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. În schimb, sancțiunile dure împotriva Iranului ar urma să fie relaxate, fiind oferit și sprijin pentru programul nuclear civil, scrie ”Wall Street Journal”.

Între timp, Iranul și-a continuat atacurile cu rachete și drone asupra unor ținte din statele arabe ale Golfului, pe care le consideră aliate ale Statelor Unite și, prin urmare, ținte legitime. Războiul declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului durează deja de o lună. În 30 de zile, războiul, care nu dă semne că s-ar opri, a dat peste cap economia globală, de la prețurile petrolului, până la perturbarea zborurilor, care afectează cetățenii de pretutindeni.

Exclusiv TV