Pedofil, după gratii în Moldova

24.03.2026, 17:43
Un pedofil bugar riscă detenție pe viață în Republica Moldova, fiind învinuit de exploatarea sexuală a doi copii de 8 și 9 ani. Acesta este acuzat pe cinci capete, printre care se numără viol față de un copil din Moldova, exploatarea sexuală a unui copil din Bulgaria, drogarea acestora, pornografie infantile și păstrarea substanțelor psihotrope.

Potrivit PCCOCS, inculpatul are 45 de ani și a venit din Bulgaria la Bender, aducând cu el un băiat de 9 ani sub pretextul unei vieți mai bune în Republica Moldova. Ancheta a constatat că, pedofilul exploata sexual minorul din 2020, când acesta avea doar 8 ani. El și-a cunoscut victima în Sofia, când copilul i-a cerșit bani. Astfel, i-a cumpărat dulciuri și l-a atras la el acasă. Ulterior, inculpatul îl lua des în ospeție pe noapte, obligându-l să întrețină cu el raporturi sexuale. În 2021, acesta s-a stabilit la Bender, unde a adus cu el și băiatul, pe care l-a ținut închis, fără să-I permită să facă școală și pe care l-a exploatat sexual până în 2025, când a fost descoperită crima.

În municipiul Bender, pedofilul instruia copii în domeniul sportului. În vara anului trecut el l-a invitat pe un discipol de-al său de 9 ani să înopteze la el, sub pretextul unui antrenament. Bărbatul l-ar fi drogat pe micuț și l-ar fi violat. Toate scenele perverse cu cei doi copii erau filmate. În casa inculpatului au fost găsite peste 1.100 de astfel de fotografii și alte peste 37.000 de fișiere cu pornografie infantile. Procurorii intenținează să ceară pedeapsă cu închisoarea pe viață. Individul este pedepsit la închisoare și în Bulgaria, de unde i-au fost confiscate proprietăți în valoare de 4 milioane 500 de mii de lei.

Exclusiv TV