Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, anunță că a propus un set de modificări legislative menite să ofere mai multă flexibilitate în consultarea cetățenilor și să debirocratizeze procedura, prin eliminarea mai multor documente obligatorii pentru autoritățile publice locale. Prin noile reguli se urmărește atragerea mai multor primării în proces, în prezent numărul acestora depășind 300. Propunerile se află în prezent în etapa de consultare și avizare.
ALEXEI BUZU, secretar general al Guvernului: „Unele documente vor fi simplificate, altele vor fi elaborate cu suportul Cancelariei de Stat. Foarte important este că, ca parte a procesului de amalgamare voluntară, vom elimina condiția obligatorie de a organiza alegeri anticipate până la alegerile locale generale planificate pentru 2027. Vom avea mai multă flexibilitate pentru selectarea centrului administrativ, nu va fi o procedură prescrisă prin lege, ci va fi o decizie care va fi negociată la nivel local, între aleși locali, între comunități.”
Oficialul mai informează că, până în prezent, viitoarea reformă a administrației publice locale a fost consultată cu peste 3.500 de aleși locali din țară.
ALEXEI BUZU, secretar general al Guvernului: „Adițional, în scurt timp, la Guvern vom veni cu un pachet de hotărâri de guvern care vor dinamiza procesul de digitalizare în administrația publică locală. Ne vom asigura că și mai multe servicii publice vor fi disponibile pentru cetățenii noștri atunci când, ca parte a efortului de reformă, vom deschide aceste entități în localitățile unei primării care va fi amalgamată.
Alexei Buzu a precizat că propunerile au fost făcute publice în această săptămână și au intrat într-un proces de consultare și avizare. În viitorul apropiat, ele vor fi supuse aprobării Guvernului, după care vor fi înaintate Parlamentului pentru adoptare. În prezent, peste 300 de primării sunt implicate activ în procesul de amalgamare voluntară, iar autoritățile estimează că numărul acestora ar putea crește odată cu simplificarea procedurilor. Mai mult detalii cu privire la progresul localităților pe țară în acest proces pot fi găsite pe site-ul amalgamare.gov.md.
Exclusiv TV
