Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunță despre o nouă întâlnire trilaterală între Ucraina, Rusia și Statele Unite. Aceasta urmează să se desfășoare în Emiratele Arabe Unite, la începutul lunii martie. Anunțul vine după discuțiile purtate, joi, la Geneva, despre care liderul ucrainean a spus că au adus progrese în organizarea următoarei runde de negocieri.
Într-o postare pe pagina X, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a apreciat negocierile de joi, la Geneva, anunțând despre pregătirea următoarei întruniri.
„Există deja o disponibilitate mai mare pentru următorul format trilateral. Ne așteptăm ca acest format să aibă loc la începutul lunii martie. Trebuie să finalizăm tot ceea ce s-a realizat până acum pentru a obține garanții reale de securitate și să pregătim o întâlnire la nivel de lideri. Acesta este formatul care poate rezolva multe probleme. În cele din urmă, liderii decid asupra chestiunilor esențiale, iar când vine vorba de Rusia – un regim personalist – acest lucru este și mai relevant decât în alte țări. Mulțumesc Statelor Unite pentru angajamentul de a găsi o cale către pace”, - a scris Zelenski pe pagina X.
Precizăm că, pe 6 februarie, delegația ucraineană, condusă de Rustem Umerov, s-a întâlnit la Geneva cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner pentru discuții bilaterale. Zelensky a catalogat discuțiile ca fiind constructive și importante pentru consolidarea cooperării cu Statele Unite, subliniind că ele reprezintă un pas înainte în pregătirea unei runde trilaterale cu Rusia. Liderul de la Kiev speră ca următoarea rundă să fie mai substanțială și că se lucrează pentru a avansa pe tema garanțiilor de securitate și probleme economice.
Amintim că, în perioada ianuarie-februarie curent, au avut loc mai multe runde de negocieri trilaterale la Abu Dhabi, mediate de SUA, între Ucraina, Rusia și Statele Unite, ca parte a eforturilor de a avansa spre pace în războiul din Ucraina. Părțile au convenit asupra unui schimb de prizonieri, dar fără a ajunge la un acord de pace.
Exclusiv TV
