Trump: Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile

20.05.2025, 13:44
Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile privind o încetare a focului și încheierea războiului. Cel puțin asta a afirmat președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump în urma convorbirii sale telefonice cu liderul de la Moscova, care a durat peste două ore. Preşedintele rus Vladimir Putin a menționat despre posibilitatea unui armistițiu în cazul în care se găsesc compromisuri care să convină tuturor părţilor. În acelaș timp, liderul ucrainean, Volodimir Zelenski declară că își dorește o nouă întâlnire la nivel înalt la care să participe reprezentanți din SUA, Ucraina, Rusia, țările europene și Marea Britanie. O astfel de reuniune ar putea avea loc în Turcia, la Vatican, sau în Elveția.

Într-o postare pe rețelele de socializare, președintele american, Donald Trump a declarat că tonul și spiritul conversației telefonice purtate luni seară cu liderul rus, Vladimir Putin au fost „excelente”.

„Rusia și Ucraina vor începe imediat negocieri privind o încetare a focului și, mai important, privind ÎNCHEIEREA războiului. Condițiile pentru aceasta vor fi discutate între cele două părți, așa cum este firesc, deoarece doar ele cunosc detaliile negocierilor, pe care nimeni altcineva nu le poate ști. Tonul și spiritul conversației au fost excelente. Dacă nu ar fi fost așa, aș fi spus-o acum, nu mai târziu. Rusia dorește să desfășoare un comerț la scară largă cu Statele Unite după ce acest „măcel” catastrofal se va încheia, iar eu sunt de acord”, - a scris liderul american după discuțiile cu Putin.

Liderul de la Casa Albă a precizat că l-a informat imediat după convorbire și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la aspectele discutate, dar și pe liderii Franței, Germaniei și Finlandei. În același timp, președintele rus Vladimir Putin a precizat că un armistițiu în războiul împotriva Ucrainei este posibil în cazul în care se ajunge la acorduri corespunzătoare. În opinia lui, Moscova și Kievul, trebuie să găsească compromisuri care să fie acceptabile pentru ambele părți.

În același timp, președintele ucrainean, Volodimir Zelensky, declară că Kievul este pregătit de negocieri în orice format, deși ar prefera să fie unul mai larg, cu implicarea intermediarilor. Totodată, Zelenski a cerut sancționarea Moscovei în cazul în care partea rusă nu-și va respecta promisiunile privind negocierile de pace.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Luăm în considerare din nou o întâlnire a tuturor echipelor, la cel mai înalt nivel - America, Ucraina, Rusia, țările europene și Marea Britanie. O astfel de întâlnire poate avea loc în Turcia, la Vatican, sau în Elveția. Am avut astăzi două apeluri telefonice cu președintele Trump în diferit format. În primul apel am vorbit despre ce este cel mai important pentru Ucraina, încetarea focului. Noi am vorbit despre asta și anterior la Istanbul. În al doilea rând am vorbit despre disponibilitatea Statelor Unite de a venit cu măsuri de sancțiune mai serioase. L-am rugat să i-a în considerare și să impună sancțiuni dacă Rusia nu va respecta încetarea focului și nu va vrea să încheie acest război".

Anterior, administrația americană a avertizat că Rusia ar putea fi vizată de sancțiuni suplimentare dacă nu tratează cu seriozitate negocierile de pace. După discuția dintre liderii american și rus, Doland Trump lasă de înțeles că ar putea pune pe stop posibilitatea sancționării Federației Ruse și că are încredere că Putin își va onora promisiunile făcute în discuție cu el. Între timp, Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile dintre cele două părți. Ideea a fost salutată de Casa Albă.

Amintim că delegați din Ucraina și Rusia s-au întâlnit recent la Istanbul, pentru prima dată din martie 2022, în urma propunerii lui Vladimir Putin pentru discuții directe și a cererilor europene pentru un armistițiu imediat. Singur acord tangibil, la care s-a ajuns în urma reuniunii din Turcia, a fost schimbul a 1.000 de prizonieri de război de fiecare parte și promisiunea de a face schimb de liste cu condiții pentru o eventuală încetare a focului.

Exclusiv TV