Statele Uniunii Europene nu sunt pregătite să stabilească o dată concretă pentru aderarea Ucrainei. Declarația a fost făcută de șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, la conferința de securitate de la Munchen, organizată în weekend. Răspunsul vine la câteva zile după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut ca o dată exactă pentru aderarea țării sale la Uniunea Europeană să fie inclusă în orice acord de pace care ar pune capăt invaziei rusești.
Săptămâna trecută, liderul de la Kiev, Volodimir Zelensky, a scris pe pagina X că își dorește o dată concretă de aderare a țării sale la comunitatea europeană.
„Este important ca Ucraina să facă totul pentru a fi pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la UE până în 2027. Cel puțin pașii principali îi vom realiza. Îmi doresc o dată concretă. Dacă în acordul pe care îl vor semna America, Rusia – în mod special Putin – eu, în calitate de președinte al Ucrainei, și Europa, nu va exista o dată, atunci Rusia va face tot posibilul pentru a bloca procesul. Și nu neapărat direct, ci prin intermediul anumitor reprezentanți europeni,” - a scris președintele ucrainean.
Stabilirea termenilor exacți de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană ar fi una dintre garanțiile de securitate pentru Kiev, crede Volodimir Zelensky. Necesitatea acestora a fost reiterată de liderul ucrainean la conferința de securitate de la Munchen.
VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: „Spunem că trebuie să existe garanții reale și puternice de securitate pentru Ucraina și pentru Europa. Garanții puternice de securitate. Și știm exact ce trebuie să includă aceste garanții. Avem acorduri solide pregătite de semnat cu SUA și cu Europa. Credem că acordul privind garanțiile de securitate trebuie să vină înaintea oricărui acord de încheiere a războiului.”
Drept răspuns, în cadrul aceleiași conferințe, șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat că statele membre încă nu sunt pregătite să ofere o dată concretă.
KAJA KALLAS, șefa diplomației Uniunii Europene: „Desigur că Ucraina este foarte importantă, deoarece ei pentru asta luptă. Acum trebuie să ne mișcăm rapid și în procesele noastre decizionale, dacă vrem să le schimbăm, pentru că nu se poate ca, știind că țările noastre candidate își fac temele, să spunem apoi: „ops, nu suntem pregătiți, așteptăm doar.” Deci, trebuie să lucrăm la asta, dar cred și părerea mea este că, statele membre încă nu sunt pregătite să ofere o dată concretă. Mai sunt multe de făcut, dar cred că prioritatea, nevoia urgentă de a ne mișca și a arăta că Ucraina face parte din Europa, este acolo.”
Declarația șefei diplomației UE a fost susținută de mai mulți lideri europeni.
„În discuțiile cu numeroși șefi de stat, simt că nu există pregătire pentru a accepta o dată. Ne place sau nu, totul este strâns legat de acordul de pace. Va exista un acord sau nu? Nu văd ca Rusia să facă vreun pas înainte, iar dacă Rusia nu se mișcă, atunci nu vom avea un acord”, - a scris președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, citat de presa internațională.
Ucraina a depus cererea de aderare la UE la câteva zile după ce Rusia a lansat invazia sa la scară largă, în februarie 2022. Aderarea la UE în 2027 este un deziderat inclus în proiectul planului de pace cu 20 de puncte, discutat între Statele Unite, Ucraina și Uniunea Europeană, ca măsură pentru a asigura prosperitatea economică a țării vecine după încheierea războiului. Însă multe Guverne din Uniunea Europeană consideră că acest termen sau orice altă dată fixă este complet nerealistă, deoarece aderarea la UE este un proces bazat pe merite, care avansează numai atunci cînd se înregistrează progrese în adaptarea legislației unei ţări la standardele UE.
Țara noastră merge în pachet cu Ucraina în procesul de aderare, iar refuzul Ungariei de a accepta țara vecină în UE, pune în difucultate și Chișinăul. Autoritățile europene caută soluții pentru acest blocaj, a dat asigurări președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care susține că atât Chișinăul, cât și Kievul au îndeplinit toate cerințele pentru a fi lansat procesul de negociere propriu-zis.
Exclusiv TV
