Ungaria propune Ucrainei încetarea urgentă a focului

2.07.2024, 16:34
Ungaria propune Ucrainei încetarea urgentă a focului pe actuala linie de contact cu trupele ruse și lansarea negocierilor de pace cu Federația Rusă. Propunerea a venit din partea premierului ungar, Viktor Orban, care a întreprins o vizită la Kiev, după ce Ungaria a preluat din 1 iulie președinția Uniunii Europene.

În timpul discuțiilor purtate marți la Kiev cu Volodimir Zelenski, premierul ungar Viktor Orban a promovat ideea unei încetări urgente a focului, care se regăsește în toate așa - zisele „planurile de pace” pro-rusești, dar nu a insistat asupra acesteia. Orban a subliniat că, de asemenea, nu a fost un adversar al planurilor ucrainene de a pune capăt războiului, dar le-a considerat prea lungi pentru a fi puse în aplicare.

VIKTOR ORBAN, prim-ministrul Ungariei: "I-am spus domnului președinte că inițiativele sale necesită mult timp din cauza regulilor diplomației internaționale. Prin urmare, i-am cerut domnului președinte să se gândească dacă este posibil să facem puțin diferit: să oprim focul și apoi să negociem cu Rusia, pentru că o încetare a focului ar accelera ritmul acestor negocieri".

Cu toate acestea, Viktor Orban a subliniat că nu a insistat asupra inițiativei sale și a acceptat argumentele ucrainene. În același timp, președintele ucrainean, Volodimir Zelensky a evitat această problemă în discursul său, dar a menționat că Ungaria a sprijinit inițiativele de pace ale Ucrainei la summitul din Elveția.

VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: "Ungaria a participat la primul summit de pace și a susținut comunicatul summitului, iar acest lucru indică disponibilitatea Ungariei de a fi eficientă pentru a reveni la securitatea reală pe termen lung atât pentru Ucraina, cât și pentru întreaga regiune".

Acum câteva zile, liderul de la Kiev, Volodimir Zelensky a anunțat că Ucraina pregătește un nou plan de pace, care va fi definitivat pînă la finele anului curent. Ucraina a propus deja din 2022, adică anul în care a fost invadată de Rusia, un plan de pace în 10 puncte, susținut de Occident, ce prevede retragerea necondiționată a forțelor ruse de pe teritoriul ucrainean. De asemenea, luna aceasta în Elveția a avut loc un summit pentru pace, la inițiativa Ucrainei și de la care Rusia a fost exclusă. Zeci de țări și-au exprimat la summit susținerea pentru eforturile Kievului, însă mai multe puteri-cheie s-au abținut, iar altele, în frunte cu China, nici nu au participat. Amintim că, Ungaria a fost singura țară care s-a împotrivit acordării Ucrainei statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Exclusiv TV