Goluri, ritm bun de joc și un duel decis la loviturile de departajare. Prima etapă a celei de-a treia ediții a turneului „Cupa de Iarnă” a continuat duminică, cu meciurile din grupa B, competiția organizată de Federația Moldovenească de Fotbal oferind primele repere importante înaintea reluării sezonului oficial.
Prima etapă a celei de-a treia ediții a turneului „Cupa de Iarnă” a continuat duminică, odată cu disputarea meciurilor din grupa B. Competiția organizată de Federația Moldovenească de Fotbal reunește cluburi din primele două ligi valorice și are ca obiectiv pregătirea echipelor pentru partea a doua a sezonului 2025/26 din campionatul Republicii Moldova.
În grupa B, FC Politehnica UTM a debutat cu dreptul, impunându-se clar în fața formației FC Oguz, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Nichita Lipcan și Cazimir Dragan, autorul unei „duble” în repriza secundă. Cel mai spectaculos duel al zilei s-a jucat între FC Stăuceni și Sheriff-2. După 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1, Dumitru Galușca deschizând scorul pentru Stăuceni în minutul 62, iar Ilia Caraman restabilind egalitatea pentru tinerii de la Sheriff în minutul 78. La loviturile de departajare, FC Stăuceni s-a impus cu 5-4, adjudecându-și victoria cu scor general 6-5. Turneul „Cupa de Iarnă” continuă în zilele următoare cu noi meciuri, oferind staffurilor tehnice un prilej important de testare înaintea reluării competițiilor oficiale.
Exclusiv TV
