Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, și fostul vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova, Serghei Iaralov, vor fi citați ca martori ai acuzării în dosarul „Kuliok”, în care este învinuit fostul președinte de stat, Igor Dodon. Anterior, Plahotniuc - inculpat în alte patru dosare - a confirmat că este dispus să depună depoziții în cazul fostului șef al statului.
Cauza penală denumită generic ”Kuliok”, în care fostul președinte de țară, Igor Dodon este acuzat de fapte de corupție și finanțare ilegală a unui partid politic, este reexaminată de la zero, potrivit unei decizii a Curții Supreme de Justiție. Astfel, completul de judecată urmează să audieze martorii acuzării. Deși procurorii au solicitat chemarea în fața instanței a 17 martori, magistrații au aprobat doar 11, majoritatea foști funcționari și deputați din legislaturile anterioare, inclusiv din perioada de guvernare a democraților.
Acum o lună, fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a confirmat de pe banca acuzaților că, va depune mărturii în dosarul denumit ”Kuliok”
Amintim că examinarea dosarului denumit generic „Kuliok” a fost reluată de la zero la sfârșitul lunii noiembrie 2025, după ce unul dintre cei trei judecători din complet a fost înlocuit. Dosarul a fost inițiat în 2020, după ce în spațiul public au apărut imagini de la o întrevedere între fostul șef de stat, Igor Dodon, fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc și fostul deputat PDM, Serghei Iaralov, în care apare punga neagră. Secvențele video au fost făcute publice de fostul deputat Iurie Reniță. Potrivit acestuia, Plahotniuc i-ar fi dat lui Dodon un milion de euro pentru ca ultimul să negocieze la Moscova, în calitatea sa de președinte al țării, o coaliție între socialiști și democrați la acea vreme. Pe caz a fost intentat un dosar penal, în care liderul PSRM avea statut de învinuit. Igor Dodon a negat în repetate rânduri veridicitatea acestor imagini video, insistând că au fost trucate. El l-a învinuit pe Plahotniuc de faptul că ar fi pus totul la cale.
Exclusiv TV
