27 de foști demnitari și funcționari au fost incluși în lista de martori ai apărării fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Este vorba despre foștii șefi ai Băncii Naționale a Moldovei, ex-premierul Iurie Leancă, fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu, dar și foști deputați. Avocații olgarhului au cerut audierea a peste 160 de persoane, majoritate fiind respinși de instanță fără explicații.
Fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost prezent la o nouă ședință de judecată în dosarul denumit generic ”Furtul miliardului”. Ca și o zi mai devreme, fostul politician a refuzat să facă declarații jurnaliștilor.
Între timp, completul de judecată a anunțat că admite doar 27 de martori dintre cei peste 160 propuși de avocații inculpatului. Printre persoanele acceptate se numără fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu și fosta viceguvernatoare, Emma Tăbârță, ex-premierul Iurie Leancă, fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu, dar și foștii deputații Sergiu Sîrbu, Oleg Reidman, Vladimir Andronache și Marian Lupu.
ALEXANDRU CERNEI, procuror: „Instanța a acceptat 27 de persoane pentru a fi audiate în calitate de martor din lista prezentată de către apărători. Considerăm că apărătorii nu au prezentat suficiente argumente pentru a demonstra utilitatea și relevanța declarațiilor celorlalți martori.”
În același timp, Plahotniuc, care se declară nevinovat, a insistat pe audierea unui număr mare de martori, inclusiv persoane cu funcții de conducere în sistemul financiar din acea perioadă.
LUCIAN ROGAC, avocat: „Apărarea consideră drept o încălcare gravă a tuturor principiilor și garanțiilor consfințite de legislația națională și de Constituție, cât și de legislația internațională. Ori, readuc aminte, noi am prezentat, inițial, o listă de 58 de martori, am motivat relevanța fiecărui martor. Ulterior, după studierea mai amănunțită a materialelor cauzei, am prezentat o listă de 163 de martori și instanța ne-a limitat la doar 27 de martori, indicând expres care sunt aceștia.”
Amintim că, pe 2 decembrie, Vladimir Plahotniuc a participat la prima ședință de judecată de după extrădarea din Grecia. Deși anterior a insistat ca ședințele să fie publice și cu prezența presei, fostul politician a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor la începutul procesului. Fostul deputat democrat figurează în mai multe dosare penale de escrocherie și spălare de bani, iar potrivit procurorilor, este cel mai are beneficiar în rezultatul devalizării sistemului bancar din Moldova. Potrivit acuzării, oligarhul riscă o pedeapsă cumulativă de până la 25 de ani de închisoare – 15 ani pentru escrocherie și 10 ani pentru spălare de bani.
Exclusiv TV
